Astăzi, în jurul orei 4.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, călătorind ca pasageră într-un autoturism condus de un cetăţean bulgar, o persoană de sex feminin. La controlul de frontieră, femeia a prezentat o carte de identitate emisă de autoritățile din Bulgaria.
Cu ocazia verificării documentului, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a avut suspiciuni cu privire la faptul că persoana nu este aceeași cu cea din fotografia documentului prezentat la control, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare. În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că femeia este o tânără din Siria, în vârstă de 24 de ani. Aceasta a declarat că a procurat cartea de identitate din Bulgaria, contra sumei de 2.000 de euro și a recurs la această metodă deoarece nu deţinea documente de călătorie și intenţiona să ajungă în Germania.
Citește continuarea pe realitateadegiurgiu.net.