Căutând prin dulapuri şi prin sertare, au făcut zgomot, iar tânărul proprietar, în vârstă de 25 de ani, s-a trezit. Nu a apucat să facă nicio mişcare, că a simţit arsuri cumplite în ochi, hoţii pulverizându-i rapid spray paralizant.
Micii tâlhari au zbughit-o la fugă, lăsând în curte sculele pe care le pregătiseră să le care, dar având la ei un portofel cu 500 lei şi actele de identitate ale păgubitului.
Cei trei au fost depistaţi de poliţişti, iar băiatul de 18 ani a fost reţinut pentru 30 de zile.