Măsura reținerii celor doi suspecți a fost luată întrucât, “după începerea cercetărilor și solicitarea documentelor de la Club Volei Municipal Zalău s-a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, prin întocmirea unor înscrisuri destinate a crea aparența unei alte stări de fapt decât cea reală”, potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. “A fost dispusă măsura reținerii suspecților C.V. și C.D, cei doi fiind, deocamdată, suspecți într-o cauză penală. Măsura a fost luată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 306 Cod penal, cu un prejudiciu stabilit până în acest moment de 1.200.000 de lei și delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 raportat la art. 308 Cod Penal, cu un prejudiciu stabilit până în prezent de 1.900.000 de lei” , a transmis Sorin Flonta, prim-procurorul adjunct, citat de Magazin Sălăjean.
Citiți continuarea pe realitateadesalaj.net