"În cadrul acţiunii au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, precum şi pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice", precizează un comunicat de presă al DGPMB, transmis duminică AGERPRES.
De asemenea, poliţiştii au reţinut două certificate de înmatriculare.
Acţiunea, care se circumscrie activităţilor dispuse de MAI şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri, a beneficiat şi de sprijinul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Bucureşti, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Autorităţii Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.