Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Serviciul Rutier a organizat, vineri, o acţiune de verificare în trafic a respectării legislaţiei în domeniul transporturilor rutiere publice.
Sursa citată precizează că un şofer de 59 ani, din Fălticeni, a fost depistat pe o stradă din oraş când conducea un microbuz de transport persoane cu 16 locuri, în care se aflau 36 de călători, cu 20 de persoane în plus faţă de numărul locurilor prevăzut în certificatul de înmatriculare. Şoferul microbuzului a fost amendat de poliţişti.
În cadrul controlului au fost verificate 85 de autovehicule, din care 60 de marfă şi 25 de transport persoane şi au fost aplicate 42 de sancţiuni, în valoare de 73.010 lei şi retrase patru certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice, lipsă RCA şi lipsă ITP, mai arată Poliţia Suceava.