Fiica lui Catrinel Raţ, fostul preşedinte al Clubului Olimpia şi-a pierdut viaţa, iar prietenul ei, Adrian Foldi (23 ani) şi părinţii lui sunt în comă.
Paula Raţ (23 ani) împreună cu prietenul ei, Adi şi el în vârstă de 23 de ani, precum şi părinţii acestuia se duceau la botezul fetiţei surorii lui Adrian. La un moment dat, maşina condusă de Adrian Foldi a prins cu roata o insulă de la mijlocul drumului apoi a intrat sub un tir care venea din sens opus. În urma impactului, Paula Raţ, care se afla pe scaunul din dreapta faţă şi-a pierdut viaţa, iar prietenul ei şi părinţii lui sunt în comă, la spital.
Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenţia echipajelor de descarcerare. La locul tragediei au fost trimise mai multe echipaje SMURD şi ambulanţe.
Mai multe, pe informațiazilei.ro.