Incendiul s-a produs la etajul unu al clădirii. La momentul respectiv, în spitalul din Simeria se aflau internați 51 de pacienți și cu toții au reușit să iasă afară singuri sau cu sprijinul personalului unității medicale.
Un număr de 27 de pacienți au fost evacuați în clădirea Primăriei Simeria, aflată în imediata vecinătate a spitalului CFR.
De asemenea, pentru transportul bolnavilor spre alte spitale au intervenit 12 ambulanțe, relatează Agerpres.
Incendiul a fost lichidat de pompierii militari care au trimis la fața locului mai multe mașini de intervenție și stingere a focului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a deplasat la fața locului 6 autospeciale de stingere a incendiului, focul manifestându-se în unul dintre saloanele spitalului. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari.
Cauzele declanșării incendiului urmează să fie stabilite, a declarat maiorul Claudiu Achim, adjunctul comandantului ISU Hunedoara, prezent la fața locului.
De asemenea, prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, într-o formă restrânsă, pentru a analiza măsurile care se impun în continuare.
Surse neoficiale afirmă că focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă la căpătâiul unui bolnav care decedase joi în spital, dar autoritățile nu au confirmat o asemenea variantă.