Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, Elena Târlă, a declarat pentru News.ro că un incendiu a izbucnit pe balconul unui bloc din zona centrală a Reşiţei, iar pompierii au intervenit cu trei autospeciale şi un echipaj SMURD.
”Incendiul a izbucnit la balconul unui apartament de la etajul al şaptelea al unui bloc situat în spatele Sălii Polivalente. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Incendiul a pornit din balcon, nu s-a manifestat violent, însă fumul a fost unul dens deoarece proprietara avea în balcon nişte cauciucuri. Focul s-a extins şi în cameră, au ars două canapele şi două dulapuri”, a declarat Elena Târlă.
Zeci de locatari au fost evacuaţi de pompieri, în timp ce alţii au ieşit singuri din bloc în momentul în care au observat fumul.
Nicio persoană nu a fost rănită sau intoxicată cu fum.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului, urmând să stabilească apoi de la ce a pornit focul.