Mai exact, în 63% dintre familiile din România, violenţa asupra copiilor reprezintă o realitate cotidiană, scrie Ziarul de Iași. Cel mai adesea, copiii din mediul rural ajung să fie exploataţi în familie, iar conform datelor furnizate, într-un raport pe anul 2013, de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în cele mai multe cazuri, victimele au vârsta cuprinsă între 10 şi 13 ani. Acelaşi raport arată că din 2010 numărul copiilor care ajung într-un centru de plasament este în creştere.
„Asistăm la trei tipologii: părinţi care practică aceste metode fără a considera că fac ceva greşit, cei care îşi abuzează copiii, dar ulterior regretă, realizând că nu au procedat corect, şi, nu în ultimul rând, cei conştienţi că această realitate există în jurul lor, însă fie se tem, fie au devenit prea blazaţi ca să se mai implice. Iar resemnarea colectivă în faţa abuzului îşi găseşte ecoul în atitudinea cu care acest subiect este tratat în ţara noastră, la toate nivelurile“, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Mai multe pe Ziarul de Iași.