"Gropile din Timișoara se cârpesc pe ploaie, ne mirăm că se sparge tot dup-aia. Ieșeau efectiv aburi din asfalt, cum e posibil să se facă așa ceva în anul 2016 în continuare?", a scris bărbatul într-un mesaj transmis presei locale.
Chestionat în legătură cu această situație, administratorul firmei a explicat însă că e posibil ca drumarii să fi fost surprinși de ploaie în timp ce lucrau, dar că, chiar și așa, nu este nicio problemă.
"Avem foarte multe lucrări în oraș, cel mai probabil acolo a fost de intervenție. Poate i-o fi prins ploaia acolo. Nu este nicio problemă dacă se asfaltează pe ploaie, numai la noi s-a tras această concluzie. În Germania, pe autostradă, se toarnă asfalt și când ninge. Singura variantă să se fi lucrat astăzi (n.r. joi) în oraș este cu termocontainerul de asfalt, care păstrează temperatura asfaltului ca și la producție", a declarat Narcis Filip, administratorul firmei SuperConstruct.
"Atunci când plouă, chiar și așa mărunt, nu este nicio problemă. La temperatura asfaltului de 140-150 de grade, apa se evaporă. Când se pune asfaltul în groapă, se emulsionează și apa se evaporă, a adăugat el în final.