Accidentul rutier a avut loc vineri dimineața pe DN6, pe raza localității Ilova, din județul Caraș-Severin.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Semenic” al județului Caraș-Severin, în accident au fost implicate două TIR-uri, care s-au lovit frontal.
În urma impactului, ambii șoferi au murit. De asemenea, unul dintre camioane a luat foc, iar flăcările s-au extins și la cel de-al doilea TIR. Un al treilea TIR, implicat în accident nu a avut persoane rănită, doar pagube la remorcă.
La locul intervenției s-au deplasat cinci autospeciale, un echipaj al serviciului de ambulanță, precum și polițiști.
La această oră, traficul rutier este blocat pe DN6, în apropierea producerii accidentului rutier.
Detalii pe Realitatea de Caraș Severin