Astfel, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Dorohoi, a ajuns la urgenţe în stare gravă după ce a încercat să se opereze singur, acasă. Duminică dimineață, acesta s-a rănit într-o țepușă din gardul de la cimitir, unde a mers să curețe un mormânt.
Una dintre bucăţile de metal i-a provocat acestuia o plagă adâncă chiar în zona testiculelor. Cu dureri groaznice și o sângerare puternică, bărbatul a mers la domiciliu, unde a luat un ac, aţă de cusut şi s-a operat singur, fără anestezie, aplicându-şi nu mai puţin de şapte copci, conform Monitorul de Botoșani.
Ulterior, însă, starea acestuia a continuat să se deterioreze, din cauza durerilor, dar şi a pierderii masive de sânge, astfel că a decis să meargă la Centrul de Primiri Urgenţe din Dorohoi.
„Pacientul a ajuns în serviciul nostru în şoc hemoragic şi cu tensiune mică. A fost stabilizat, după care direcţionat către UPU Mavromati pentru consult de specialitate şi internare”, a precizat un medic din cadrul Centrului de Primiri Urgenţe Dorohoi.
Ajuns la Botoşani, bărbatul a fost internat pe secţia de urologie a Spitalului Judeţean.
Medicii de la cele două spitale au rămas şocaţi de durerea suportată de bărbat.
Întrebat fiind de ce a recurs la această procedură extrem de dureroasă, dar şi riscantă, bărbatul le-a replicat medicilor că „aşa a impus situaţia”.