Poliţiştii din Bucureşti au fost sesizaţi, în noaptea de joi spre vineri, că dintr-un apartament al unui bloc se aude scandal între două persoane, respectiv mamă şi fiu. Cu ajutorul pompierilor de la descarcerare, poliţiştii au intrat în apartament şi au găsit decedată o femeie de 74 de ani. Fiul acesteia, suspectat că ar fi ucis-o, a fost imobilizat de poliţişti şi este audiat.
”În această seară, prin apel 112, o persoană a sesizat ca într-un apartament vecin se aude scandal între cele două persoane care locuiesc acolo, mamă şi fiu. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, care, cu sprijin din partea colegilor de la pompieri (descarcerare), au spart uşa apartamentului şi au patruns în locuinţă. În interior au găsit, decedată, o femeie de 74 de ani, precum şi pe fiul acesteia, de 46 de ani.”, a transmis Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că bărbatul a fost imobilizat şi se află în custodia poliţiştilor.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri şi sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.