În cadrul unei conferințe de presă organizate vineri, 19 septembrie, directorul general al aerodromului privat Tuzla, Adrian Vasilache, a atras atenția că "în viitor, o parte din aeroporturile de stat din România vor pierde certificarea de aeroport internațional, pentru că discutăm despre adaptarea unei infrastructuri existente la niște cerințe (manualul Schengen — n.r.), pe când noi ne-am construit o infrastructură având la bază cerința".
Este prima ieșire în spațiul public a reprezentanților companiei RAS Tuzla, care deține aerodromul, după ce în presa centrală și locală au apărut în ultimul an numeroase materiale despre modul în care aerodromul privat Tuzla a primit, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, mai multe contracte cu dedicație care lovesc direct în interesele economice ale aeroportului internațional Mihail Kogălniceanu.
Vasilache face referire la Hotărârea 791/2009 privind condiţiile de certificare a aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional. Potrivit acesteia, aeroporturile de stat din România trebuie să îndeplinească o serie de condiții și cerințe – conforme manualului Schengen -, în caz contrar nu se li se va mai prelungi automat certificarea de aeroport internațional așa cum se întâmpla până anul acesta.
Altfel spus, va depinde în exclusivitate de conducerea aeroporturilor respective să elaboreze și implementeze un proiect cu îmbunătățiri la nivel de infrastructură care să asigure prelungirea certificării. Caz în care aeroportul Mihail Kogălniceanu, sub umbrela căruia funcționează și o bază NATO, s-ar putea să aibă probleme.
Citește articolul integral pe just-news.ro.