Romeo Florea are 45 de ani şi recent a pus pe internet la vânzare, pe lângă obişnuiţii porci din gospodărie şi un animal cu greutate. Este vorba de Corina, un porc din rasa Marele Alb, care are 2 ani şi 2 luni şi cântăreşte 500 de kilograme. Acum înainte de sărbători proprietarul s-a gândit să o vândă pe Corina.
Proprietarul cere 4000 de lei pentru Corina, însă nimeni nu i-a oferit nici măcar jumătate din preţ până acum. În cazul în care nimeni nu îi va oferi suma cerută, proprietarul se gândeşte să o taie pe Corina pentru propria gospodărie.
Cei care se vor încumeta şi o vor cumpăra pe Corina, vor primi gratis o ţestoasă, numită Oache. Oamenii din sat se miră şi spun că un porc aşa de mare nu au mai văzut.
Din păcate, oamenii cred că , deşi au cel mai mare porc din zonă, nu vor reuşi să-l vândă. Au succes doar cu porcii mai mici pe care îi dau şi cu 10 lei pe kg, în timp ce pe Corina nu au primit decât maximum 6 lei pe kg.