Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, accidentul a avut loc duminică după-amiază pe Drumul Național 5, în zona localității Călugăreni.
Șoferul unui autoturism Dacia Sandero, înmatriculat în Bulgaria, se îndrepta dinspre București către Bulgaria, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat într-un cap de pod. Balustrada de pe marginea podului a pătruns prin autoturism și l-a rănit grav pe pasagerul din dreapta șoferului.
Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost scos din mașină de către echipajul de descarcerare, însă din cauza rănilor extrem de grave a decedat.
De asemenea, șoferul, în vârstă de 35 de ani, și o pasageră în vârstă de 62 de ani, soția bărbatului decedat, au fost preluați de echipaje ale ambulanței și transportați la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
Poliția a deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.