'Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Crevedia Mare, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism Opel Insignia pe DJ 601, într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune, frontal, cu un alt autoturism Opel condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 65 de ani din București', a declarat duminică pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Constantin Vasilache.
El spune că în urma accidentului a avut loc rănirea gravă a șoferului în vârstă de 65 de ani și unei femei în vârstă de 61 de ani, pasageră, aflată pe scaunul din dreapta față lângă acesta, precum și rănirea șoferului în vârstă de 24 de ani și a unui pasager care se afla împreună cu acesta în autoturismul Opel Insignia, un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Crevedia Mare.
'La fața locului a sosit o ambulanță SMURD de la București, iar medicul de pe ambulanță a aplicat manevrele de resuscitare pentru bărbatul în vârstă de 65 de ani, dar, din păcate, medicul sosit la fața locului a constatat decesul acestuia. Femeia în vârstă de 61 de ani a fost condusă la un spital din capitală, iar ceilalți doi tineri au avut răni ușoare și nu au fost transportați la spital', a declarat pentru AGERPRES și purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguț.