Potrivit primelor informaţii furnizate de poliţiştii vasluieni, copilul se juca în curtea locuinţei părinţilor, iar la un moment dat a căzut într-un bidon de plastic de 60 de litri, care avea tăiată partea superioară şi în care se aflau aproximativ 20 de litri de apă.
Băieţelul a fost găsit după aproximativ o jumătate de oră de către părinţi, după ce aceştia împreună cu mai mulţi vecini l-au căutat prin împrejurimi fără a realiza ce s-a întâmplat.
Unul dintre vecini a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă. Echipajul medical ajuns la faţa locului a încercat timp de aproape două ore să îl resusciteze pe copil, însă fără rezultat.
"În urma solicitării l-am găsit pe copil în stop cardio-respirator şi cu uşoară hipotermie. Am efectuat timp de 100 de minute manevre de resuscitare, însă din păcate masajul cardiac şi resuscitarea nu au fost eficiente", a declarat medicul Carmina Piseru de la SMURD Vaslui.
Poliţiştii vasluieni au declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care a avut loc tragedia.