O fotografie publicată pe Internet de o femeie din Ohio, SUA, a stârnit un val de comentarii pe reţelele de socializare. Asta pentru că în respectiva imagine, americanca apare alături de cei doi copii ai săi, lângă un sicriu în care se află soţul ei decedat.
Eva Holland a povestit, însă, ulterior, care a fost motivul pentru care a decis să posteze o asemenea imagine şocantă.
Mike, partenerul ei de viaţă, s-a stins din viaţă după o luptă îndelungată şi grea cu dependenţa de droguri. Aşadar, Eva a explicat că gestul ei s-a vrut a fi o lecţie pentru cei care aveau să o privească, scrie Fox 29.
„Sunt sigură că această fotografie îi va face pe mulţi să se simtă inconfortabil sau chiar îi va enerva pe unii, dar principalul motiv pentru care am făcut-o a fost pentru a arăta ce înseamnă cu adevărat dependenţa”, a explicat ea într-un mesaj publicat pe contul personal de Facebook.
„Dacă nu alegi să recuperarea zi de zi, atunci acesta este singurul final posibil. Niciun părinte nu ar trebui să îşi îngroape copiii şi niciun copil atât de mic precum ai noştri nu ar trebui să îşi îngroape părintele. (...) Adevărul dur şi rece este că heroina ucide. Poate crezi că ţie nu ţi se va întâmpla niciodată, dar presupun că asta credea şi Mike. Eram împreună ce 11 ani. Am fost alături de el înainte ca tot acest coşmar să înceapă. Ştiam tot ce îşi dorea de la viaţă, toate speranţele şi visurile lui. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că viaţa lui se va curma astfel. (...) Spunea că are totul sub control, că se poate opri oricând vrea şi că nu are nevoie de ajutor. Se pare că s-a înşelat. Miercurea trecută a respirat pentru ultima dată. Tatăl copiilor mei, omul pe care l-am iubit încă de când eram doar o copilă, un fiu minunat şi o persoană extraordinară... a pierdut lupta. Trebuia să spun această poveste în speranţa că va ajuta pe cineva”, a adăugat femeia în cele din urmă.