Platoul Vârtoapelor se înfățișează oaspeților săi ocupat de poieni și păduri și de rămășițe ale unor așezări dacice și romane. Culmea netedă aflată la cota 900 – 1000 de metri, în apropierea Sarmizegetusei Regia este mărginită de un șirag de stânci, care se înalță ca niște colți albi uriași, deasupra deasupra pădurilor din Valea Rea.
Ascunse în peretele de calcar, în locuri greu accesibile, mai multe grote împânzesc locul de sub „Cununi”, scrie adevarul. Unele mici peșteri au fost locuite în trecut de călugări, altele au adăpostit animale sălbatice, iar despre una dintre ele, unii localnicii au povestit că ascundea comori prețioase, care ar fi fost descoperite conform vechilor legende.
„Aici se spune că uneori, noaptea, flăcările bat pe comori. Într-o noapte am văzut ţâşnind vâlvătăile din pădure. Mai multe flăcări care luminau muntele. Din bătrâni se spunea că în acea zonă fusese îngropată comoara lui Decebal. Eu nu am putut ţine acest secret, iar alții, aflând, au săpat după aur și au descoperit comorile. Banii însă nu le-au adus fericirea”, relata o săteancă din Grădiștea de Munte.
Cum se ajunge la Peștera Valea Rea
Poteca spre peșterile de sub „Cununi” începe din drumul forestier de pe Valea Rea, în trecut o ramificație a fostei căi ferate forestiere Orăștie – Sarmizegetusa Regia.
Drumul de pământ care din anii ´70 a luat locul liniei pe care circulau mocănițele (locomotive cu abur), intră pe Valea Rea desprins din șoseaua Orăștie – Sarmizegetusa Regia, la intrarea în satul Grădiștea de Munte.
După doi kilometri de mers pe drumul forestier, călătorii găsesc o cascadă spectaculoasă, iar după alți doi kilometri ajung la un schit ridicat în anii 2000 în mijlocul sălbăticiei. În apropiere de mănăstire, pâraiele Valea Rea și Bodii se unesc. Din acest loc, călătorii continuă drumul pe o potecă ce urmează parțial cursul pârâului Bodii, al cărui izvor se află în apropiere de prăpăstiile de la marginea Platoului Vârtoapelor.
„Sigur că nu există nici o inscripţie, căci pe aici se ajunge la Peştera Bodii sau Peştera din Valea Rea cum i se mai spune. Noroc că în dreptul pârâului se afla o casă unde am găsit înţelegere şi un ajutor cât de cât. Aici stăteau părinţii şefului cantonului forestier care se afla la începutul Văii Rele. I-am întrebat de drumul spre Peştera Bodii. Moşul îl ştia bine, pe aici se născuse şi copilărise. La peşteră se ajunge ușor, ne-a spus, este potecă bună până acolo, iar în peşteră se intră pe o scară de lemn. Când era el mic acolo işi ducea vieţile un schimnic, căruia îi mai ducea mâncare, îl trimiteau părinţii. Şi mai zicea moşul că dintotdeauna au fost călugări acolo. Iar peştera are încă o ieşire, tocmai în partea cealaltă a muntelui”, relata Cornelius Ionescu, fost explorator al ținuturilor cetăților dacice, pe blogul său.
Poteca spre Peștera din Valea Rea și grotele din împrejurimile sale dispare în scurt timp, iar urcușul prin pădure devine dificil, din cauza nenumăraților bolovani desprinși și rostogoloți din peretele de stâncă, al abruptului și al trunchiurilor de copaci prăbușite.
Din locul unde firicelele de apă ale pârâului se ascund în pământ, se poate vedea stânca albă a Bodii, locul unde se află peștera principală. Un perete de stâncă face ca ultimii metri până la ea să devină aproape imposibili de parcurs, iar câțiva copaci și o altă stâncă o ascund privirilor. Înfățișarea ei seamănă cu cea a grotei care adăpostea, potrivit legendei, o mare comoară căutată la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Peștera comorilor
Evenimentul petrecut în vara anului 1774 a fost consemnat două decenii mai târziu, într-un interogatoriu la care a fost supus un preot din Chitid, cu ocazia descoperirii mai multor comori de aur în împrejurimile Sarmizegetusei Regia.
Preotul Dumitru Cerbiceanu mărturisea că într-o zi de coasă, David Albu, un sătean din Chitind, a fost martorul unei întâmplări neobişnuite. Ţăranul i-a relatata preotului că i-a apărut în vis „un om vrednic, alb, înalt”, pentru a-l îndruma despre locul tainic al unei comori impresionante.
Personajul misterios i-a indicat lui David să coboare la pârâul de la marginea satului şi să îi urmeze cursul până în locul numit Cheie. Apoi să o apuce spre miazăzi şi ce va găsi acolo să-şi ia cât îi place, dar să nu spună nimic nimănui. Săteanul a urcat până la Cheie şi privind spre stânca abruptă din faţa lui, a văzut-o cuprinsă de lumină „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”, spune mărturia, consemnată de Sigismund Jako, în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).
David Albu a observat o crestătură în stâncă, şi altele la fel, pe care s-a căţărat până când o piatră imensă i-a blocat calea. Găsise o ascunzătoare, în care aşa cum a relatat ulterior unui preot, „pe locul gol de lângă cărămizi, uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în faţa lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă şi mai mare, dar numai din argint”, povestea ţăranul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munţilor Orăştiei.
Povestea spune că ţăranul a murit în ziua în care a încălcat legământul tăcerii, iar preotul căruia i se spovedise a căutat comoara în zadar, însă în locul indicat a descoperit doar urmele unei aşezări străvechi.
