Medicii au stabilit că moartea Maleesei Mooney a fost de o violență extremă. Tânăra a fost găsită moartă în frigiderul din apartamentul ei, iar detaliile anchetatorilor sunt cu adevărat tulburătoare. Trupul ei era acoperit de răni, avea gura legată, iar mâinile și picioarele îi erau legate între ele. Rezultatele toxicologice au arătat, de asemenea, că avea benzoilecgonină - un metabolit al cocainei - în sistemul ei, precum și un amestec de cocaetilenă și etanol, potrivit New York Post.
„Pe baza circumstanțelor în care a fost găsită doamna Mooney, aceste răni sugerează că probabil că a fost implicată într-o altercație fizică violentă înainte de moartea ei. Având în vedere acest lucru, rolul pe care drogurile și/sau alcoolul l-ar fi putut juca în moartea doamnei Mooney, dacă este cazul, este incert”, se arată în raport.
Mama tinerei a fost cea care a făcut descoperirea. Ea a sunat la poliție când nu a mai reușit să dea de fiica ei. Când ofițerii au intrat în apartament, au găsit o baltă de sânge sub corpul ei fără viață, care era „înfipt în frigider”, potrivit raportului. Există, de asemenea, dovezi că modelul a fost sugrumat.
Sora lui Mooney, a declarat că era însărcinată în două luni când a murit și și-a dorit întotdeauna să fie mamă. „Nu îmi pot imagina prin ce a trecut sora mea și mă doare măcar să mă gândesc la asta”, a spus ea pentru presa. Mooney se mutase doar luna trecută în clădirea de apartamente de lux.