Juriul a pronunţat sentinţa după o scurtă deliberare, respingând solicitările lui Anthony Rapp, în vârstă de 50 de ani, care ceruse despăgubiri de 40 de milioane de dolari, informează AFP, preluat de Agerpres.
La puţin timp după pronunţarea sentinţei, Kevin Spacey a părăsit tribunalul fără să facă declaraţii pentru presă.
"Domnul Spacey este mulţumit că trăieşte într-o ţară în care cetăţenii au dreptul de a fi judecaţi de jurii imparţiale, care îşi iau deciziile în funcţie de dovezi, nu de zvonuri sau de mesaje pe reţelele de socializare", a declarat avocata său.
Acesta a salutat, totodată, "un verdict rapid şi net" şi că "s-a făcut dreptate".
Anthony Rapp, care a părăsit clădirea ieşind pe uşa din spate, "a spus adevărul său la tribunal", a declarat, într-un comunicat avocatul acestuia. "Deşi respectăm verdictul juriului, acest lucru nu schimbă nimic din ceea ce i s-a întâmplat", a adăugat el.