Berbec
Aşezi pe umerii persoanei iubite prea multe aşteptări, de parcă ţi-ai lega acum toate visele numai de ea, dar acest lucru s-ar putea să nu îi prea convină.
Taur
Duci după tine nişte resentimente care ar fi trebuit să dispară demult din inima ta, dar tu nu le poţi şterge încă din memorie.
Gemeni
De felul cum te priveşti pe tine însuţi depinde succesul relaţiilor tale, ca atare, dacă vrei ca ceilalţi să te placă aşa cum eşti, trebuie să-ţi radieze iubirea de sine pe faţă.
Rac
Credeai că prietenii te vor susţine într-un moment dificil, dar, în loc de încurajări care să-ţi ridice moralul, te trezeşti sub tirul criticilor lor.
Leu
Greu să faci pace între cele două energii care-ţi dau târcoale. Una te împinge la acţiune, să te apuci să faci ceva curajos, să nu stai pe loc. Alta te trage de mânecă şi îţi spune s-o laşi mai moale.
Fecioară
Reuşita proiectelor începute depinde mult de tovarăşii pe care îi atragi alături de tine pentru acelaşi scop. Trebuie să fii foarte atent la colaboratori.
Balanță
Deşi nu e genul tău să te comporţi aşa, azi eşti cam delăsător şi nu ai chef de nimic. Leneveşti prin casă, te ocupi de activităţi domestice simple şi sedentare.
Scorpion
Eşti invitat să te alături unui proiect din care ai şi tu multe de câştigat, dar totuşi, înainte de a culege roadele, trebuie să şi contribui cu ceea ce ştii să faci tu cel mai bine.
Săgetător
Parcă ai fi consemnat la domiciliu, dar nu-ţi displace deloc să stai acasă, mai ales dacă ai tot felul de treburi de rezolvat între pereţii locuinţei tale.
Capricorn
Eşti într-un moment în care, fără să-ţi dai seama de ce, aluneci mai mult într-o zonă sumbră a gândurilor tale, deşi nu ai nici un motiv. Te paşte o vagă depresie.
Vărsător
Trebuie să dai startul unei acţiuni noi, dar ai mai multe direcţii de mers şi nu ştii care e mai bună pentru tine. Intuiţia ta nu greşeşte niciodată.
Pești
Primeşti o veste despre felul în care ar putea evolua nişte evenimente în perioada următoare, dar nu eşti deloc mulţumit de ce auzi.