Decesul a avut loc într-un spital din Washington, miercuri, și a fost anunțat de jurnaliști o zi mai târziu, joi.
Bernard Shaw a avut o carieră jurnalistică mai bine de patru decenii, fiind o figură nelipsită din emisiunile CNN, vreme de peste 20 de ani.
Acesta a absolvit Universitatea din Illinois și și-a început cariera în radio, la WNUS (actualul WGNB) din Chicago în anul 1964, după care a trecut la Westinghouse Broadcasting Company, unde a devenit corespondent șef la Casa Albă.
Trei ani i-a petrecut în redacția ABC News, ca apoi să se transfere la CNN, în anul 1980, imediat după lansarea rețelei de televiziune. Anul 2001 a reprezentat momentul retragerii de la CNN, însă a continuat să rămână la televizor, ultima sa apariție fiind în 2020, în urmă cu doi ani, mai scrie sursa citată.
„Chiar și după ce a părăsit CNN, Bernie a rămas un membru apropiat al familiei noastre CNN, oferind telespectatorilor noștri context despre evenimentele istorice de anul trecut. Condoleanțe tuturor celor de la CNN, soției sale Linda și copiilor săi”, a transmis joi președintele și CEO-ul CNN, Chris Licht.
Momentul când a cunoscut faima la scară largă în cariera sa de jurnalist a avut loc pe 30 martie 1981, atunci când a încercat acoperirea continuă a tentativei de asasinat asupra președintelui Ronald Reagan.