Ei bine, lumina solară conține toate culorile pe care le putem vedea cu ochiul liber, iar fiecare dintre acestea are propria lungime de undă.
Se pare că, lumina călătorește din spațiu sub formă de unde sau "valuri", iar lungimea de undă reprezintă distanța dintre două vârfuri ale "valurilor". Astfel, pantele dintre unde sunt cu atât mai abrupte cu cât lungimea de undă este mai scurtă.
De ce fiecare apus de soare se încheie cu o licărire verde
Dintre toate culorile primare (roșu, verde și albastru), culoarea albastră are cea mai scurtă lungime de undă spre deosebire de culoarea roșie, care are cea mai lungă lungime de undă.
Astfel, atunci când lumina solară ajunge pe Pământ, pantele abrupte din undele albastre produc împrăștierea aproape totală a particulelor în aer, ceea ce ne oferă cerul albastru. Strălucirea galbenă pe care le vedem atunci când soarele apune sunt date de combinația restului de culori.
Așadar, culorile se estompează treptat pe măsură ce soarele apune, în funcție de lungimea de undă a fiecăreia. Însă, sclipirea verde se produce fix atunci când soarele dispare de la orizont. De ce nu o putem vedea?
Din cauza undei de lumină roșii nu poți vedea sclipirea verde, deși aceasta rămâne vizibilă pentru o clipă. De asemenea și condițiile atmosferice, cum ar fi umiditatea aerului sau poluarea pot estompa și mai mult acestă licărire verde.