Dar acest truc îți face mai mult rău decât bine, fiind periculos pentru sănătatea ta, potrivit speakingtree.in.
Atunci când ții un pahar cu apă pe noptieră peste noapte și îl bei dimineața, vei observa că apa și-a schimbat gustul. Motivul este unul simplu: în contact direct cu aerul, apa poate fi contaminată cu bacterii, microbi, dar și impurități care îi pot schimba gustul și o pot face periculoasă pentru sănătate.
De asemenea, se crede că există și o explicație spirituală în afară de cea științifică pentru care nu ar trebui să lași un pahar cu apă lângă tine peste noapte.
Atunci când dormim, eliberăm energia negativă pe care am acumulat-o de-a lungul zilei. Se spune că apa absoarbe energia din aer, astfel că atunci când o consumi te vei reîncărca cu enrgia negativă eliminată pe timpul nopții. Te poți confrunta cu senzația că te învârți în același cerc vicios.
De aceea, în loc să ții pe noptieră un pahar cu apă, este de preferat să ai lângă tine o sticlă cu apă și un pahar gol, acoperit.
Este varianta perfectă pentru că apa nu va fi contaminată și nici nu va intra în contact direct cu energiile eliberate în cameră.
Numeroase persoane evită să consume apă înainte de culcare de teamă că somnul le-ar putea fi întrerupt de nevoia de a merge la toaletă.
Dar un pahar cu apă înainte de culcare are multiple beneficii și te ajută să elimini toxinele din organism.
Iată care sunt cele mai potrivite momente din zi în care ar trebui să bei apă:
- Bea un pahar cu apă imediat după ce te-ai trezit. Va ajuta la reglarea tranzitului intestinal și la eliminarea toxinelor din organism.
- Bea un pahar sau două de apă cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă. Nu doar că îți va îmbunătăți digestia, dar te va face să te simți sătulă mult mai repede și astfel vei mânca mai puțin.
Este o tehnică bună dacă vrei să slăbești.
- Este foarte important să bei un pahar cu apă înainte și după exercițiile și antrenamentele fizice. Prin efort fizic pierzi fluide din corp, de aceea ai nevoie de un consum adecvat de apă pentru a reface echilibrul apei din organism.
- De fiecare dată când te simți obosită sau stresată. Dacă simți că nu ai energie, ai dureri de cap și te simți obosită, este posibil să fii deshidratată. Bea un pahar cu apă și vei observa că te simți imediat mai bine.
Sursa: eva.ro