Răspunsul la această întrebare necesită un fel de „muncă de detectiv arheologic”, explică Rachel Kousser, profesoară de istoria artei la Brooklyn College și City University of New York (SUA), potrivit descoperiri.ro.
Deși nu este întotdeauna posibil să știi cu certitudine cum și-a pierdut o statuie capul, arheologi au reușit să identifice câteva cauze comune. Prima și cea mai evidentă cauză este că gâtul este un punct vulnerabil natural al corpului uman. Când o statuie este transportată prin lume sau transferată între colecționari, gâtul este, de obicei, primul punct care cedează.
Alteori, chiar romanii distrugeau intenționat propriile statui, într-un gest public de repudire, numit „damnatio memoriae”. Senatul Roman putea vota pentru condamnarea memoriei unui împărat deosebit de nepopular, iar numele său era șters din înregistrări, proprietățile îi erau confiscate, iar portretele și statuile sale erau desfigurate. Potrivit lui Kousser, împăratul Nero este un exemplu notoriu în acest sens, multe dintre portretele sale fiind deteriorate sau refăcute.
Mai mult, sculptorii romani concepeau uneori statuile cu capete detașabile, care puteau fi scoase de la nivelul gâtului. Aceste statui sunt ușor de recunoscut deoarece corpurile au o cavitate unde sculptorul putea introduce gâtul, iar capul are o margine netedă acolo unde se termina gâtul, în loc de o ruptură zimțată.
În alte cazuri rare, capetele statuilor au fost îndepărtate în vremuri moderne, din motive pur comerciale. Unii dealeri de artă fără scrupule au descoperit că puteau câștiga mai mult vânzând două artefacte în loc de unul, așa că decapitau statuile ei înșiși.
