Sarmalele sunt printre cele mai apreciate mâncăruri din România și puțini români refuză o porție de sarmale scoase din cuptor, cu smântână și mămăligă alături. Prepararea lor se face în funcție de zonele țării, dar puține gospodine știu cu ce se amestecă carnea tocată pentru sarmale. Doar așa vor ieși fragede și gustoase!
Din carne tocată se pot prepara diverse feluri de mâncare: sarmale, chiftele, mici, ardei umpluți etc. Multe gospodine preferă să cumpere carnea gata tocată din comerț, mai ales dacă prepară sarmale. Pregătirea lor este un adevărat ritual în fiecare gospodărie, dar marii bucătari recomandă să adăugăm un ingredient secret în carnea tocată pentru sarmale. Este vorba despre bicarbonatul de sodiu!
Acest ingredient ajută enorm de mult și la prepararea diverselor mâncăruri, printre care și la delicioasele sarmale. Experții susțin că este bine să punem bicarbonat de sodiu peste carnea tocată din tigaie, pentru că în acest fel, bicarbonatul contribuie la menținerea unei texturi fragede și accelerează procesul de rumenire al cărnii.
Drept urmare, la fiecare jumătate de kilogram de carne tocată de vită sau de porc trebuie pusă o treime de linguriță de bicarbonat de sodiu. Ingredientul trebuie presărat peste carne de tocată și lăsat să acționeze timp de 15 minute. Atunci când veți adăuga carnea tocată în sarmale, acestea vor ieși mai gustoase și mai aromate!
Rețetă tradițională de sarmale
Ingrediente:
- 1 kg pulpă de porc
- 0.5 kg fleică sau ceafă de porc
- 70- 80 de foi de varză
- 3 cepe
- jumătate de morcov
- o felie de ţelină
- jumătate de păstârnac
- ½ kg pastă bulion de roşii
- 150 de grame de orez
- condimente ( sare, piper, cimbru).
Mod de preparare:
Prima dată taie ceapa mărunt și dă legumele pe răzătoarea mică. Călește ceapa în două linguri de ulei și o lingură de apă, la foc mic, până se înmoaie și devine sticloasă. Adaugă și legumele rase și lasă-le pe toate pe foc mic timp de 5 minute. Cât timp se răcește acest amestec, spală orezul și dă-l într-un clocot sau două.
Amestecați carnea de porc cu sare și piper! După ce orezul și legumele s-au răcit, amestecă totul bine până se omogenizează astfel încât ingredientele să-și întrepătrundă aromele. Puteți adăuga și lingurița de cimbru.
Este recomandat să aveți varza murată pregătită dinainte. Foile de varză trebuie să fie, pe cât posibil, la aceeași dimensiune și să nu fie foarte sărate. Acum, rămâne doar să treceți și de următorul pas: asamblarea. Așezați în oală un strat de varză tocată și puneți și jumătate din pasta de bulion, după care așezați sarmalele. Alternați straturile până ați scăpat de toate sarmalele și finalizați cu pastă de roșii, peste care e nevoie să adăugați o cană sau două de apă călduță. Le băgați la cuptor și le fierbeți aproximativ 50-60 de minute. Mai adaugați apă în oală dacă este nevoie!