Foloseşte apă oxigenată - asigură-te mai întâi că soluţia pe care o foloseşti conţine doar 3% peroxid de hidrogen. Amestecă trei-patru linguriţe de apă oxigenată cu o jumătate de cană de apă şi înmoaie degetele în soluţia obţinută, nu mai mult de două minute. Cu o perie specială pentru unghii, freacă şi apoi clăteşte. Repetă procedeul de două sau trei ori pe săptămână, până scapi de aspectul îngălbenit al unghiilor.
Încearcă pasta de dinţi - pasta de dinţi care albeşte poate fi şi ea de ajutor. Aplică pe fiecare unghie cu probleme o cantitate cât un bob de mazăre şi las-o să acţioneze 5-10 minute. Cu ajutorul unei perii speciale pentru unghii masează zona, apoi îndepărtează pasta cu ajutorul unor discuri demachiante îmbibate în apă călduţă. Urmează acest procedeu de două-trei ori pe săptămână timp de o lună.
Bicarbonat de sodiu - amestecă două linguri şi jumătate de bicarbonat de sodiu cu o lingură de peroxid de hidrogen de 3% într-un castron. Aplică pasta pe unghii şi clăteşte după câteva minute. Poţi încerca şi combinaţia dintre bicarbonat şi ulei de măsline. Repetă o dată la două săptămâni.
Sucul de lămâie face minuni - umple un bol cu suc de lămâie şi ţine unghiile acolo 10-15 minute. Freacă unghiile cu o cârpă curată de bumbac şi repetă gestul de două ori pe zi, până când apar rezultate mulţumitoare.
Sursa: tonica.ro