Treizeci de persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA Cluj într-un dosar care vizează obţinerea de permise auto sau permise port-armă în baza unor documente falsificate, în cauză fiind încheiate şi şapte acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Potrivit buletinului de presă transmis, vineri, de DNA, un inculpat (condamnat la închisoare cu executare în altă cauză) este acuzat în acest dosar de trafic de influenţă în formă continuată, iar alte 29 de persoane au fost deferite justiţiei, în stare de libertate, sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, comise în forma autoratului şi/sau a complicităţii.
"În perioada 2017 - 2018, primul dintre inculpaţi ar fi pretins de la mai multe persoane (inculpate în prezenta cauză) sume de bani cuprinse între 200 euro şi 3.500 euro (în total 39.400 euro) din care ar fi primit în total 28.600 euro şi 3.400 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra mai multor persoane (instructori auto, profesori de legislaţie rutieră, medici şi psihologi din instituţii medicale şi cabinete psihologice) şi poliţişti şi că-i va determina să-şi încalce atribuţiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuţiilor de serviciu", spun anchetatorii.
Concret, inculpatul le-ar fi promis celorlalţi inculpaţi că le va procura permise de conducere auto sau permise de port-armă fără ca aceştia să urmeze cursuri în acest sens şi să susţină examenele prevăzute de lege pentru obţinerea acelor documente, arată DNA.
"Pentru a crea aparenţa că influenţa sa este una reală, inculpatul s-ar fi folosit de mai multe documente falsificate de un complice (şi el trimis în judecată în prezenta cauză) dintre care amintim: avize psihologice, permis de conducere, adrese de înaintare a permiselor de conducere având antetul Ministerului Afacerilor Interne, etc", se menţionează în comunicatul citat.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
În aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu şapte inculpaţi, cumpărători de influenţă, aceştia fiind de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an şi 8 luni cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dosarul şi cele şapte acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare la Tribunalul Maramureş, cu propunere de a se menţine asigurătorii dispuse în cauză.