„Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 38 de ani reţinuţi pentru proxenetism au primit măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar pentru o femeie în vârstă de 62 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar în urma prezentării instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Giurgiu. Cei patru bărbaţi pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă au fost introduşi vineri în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Giurgiu", se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de IPJ Giurgiu.
Aceştia au fost reţinuţi în urma unor percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Giurgiu după ce poliţiştii au avut informaţii că ar fi plasat femei într-un salon de masaj pentru care se plătea la recepţie, iar odată ajunşi în camere, "clienţii ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite, contra cost, cu acestea".
De asemenea, persoanele aflate în arest ar fi plasat femeile în locaţiile unde acestea ar fi practicat prostituţia, sub pretextul că "banii proveniţi ar ajunge la primele, sub formă de chirie, pentru ocuparea în regim hotelier a spaţiilor ocupate".
La locuinţele celor arestaţi poliţiştii au mai descoperit la percheziţii şi "diverse sume de bani, telefoane mobile, substanţe interzise la deţinere".