Elogiu pentru Laura Codruța Kovesi, în presa din Grecia: ”Ia de coarne taurul impunității. Confruntarea abia începe” Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, este lăudată de publicația elenă Eidiseis, care scrie că este soluția pentru corupția cronică ce a dus la catastrofa feroviară de la Tempi, soldată cu 57 de morți.
Radu Mazăre cere să fie eliberat condiționat din închisoare. Fostul primar a ispășit o treime din pedeapsa de 9 ani de închisoare Radu Mazăre cere judecătorilor să fie eliberat condiționat din închisoare. Cererea fostului primar al Constanței vine după ce a ispășit o treime din pedepsele pe care le-a primit în dosarele Polaris și retrocedările din stațiunea Mamaia.
Percheziţii în Timiș și București, la persoane cercetate pentru trafic de droguri. Cum acționau traficanții FOTO Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT Timişoara, pun în aplicare, miercuri, nouă mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Timiş şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc.
Avocatul Poporului, semnal de alarmă - violență extremă în școli: "Copiii dau foc altor copii" Violența a ajuns la cote maxime în școli! Este semnalul de alarmă tras de avocatul Poporului. Renate Weber spune că săptămânal se înregistrează cazuri de agresiuni între copii, fie sexuale, fie bătăi violente.
Cazul Alexandrei Ivanov. Revoltător: asistenta care a fost de gardă în noaptea morții tinerei mămici, despăgubită de spital după suspendare Răsturnare de situație în cazul Alexandrei Ivanov, tânăra mamă care a murit în chinuri la Spitalul Județean din Botoșani. Asistenta care a fost de gardă în seara fatidică va primi despăgubiri și i se va permite să revină la muncă.
Un hunedorean supărat foc pe reprezentanții legii. A înțepat, cu cuțitul, roțile mașinii de poliție VIDEO Un bărbat din Hunedoara a fost filmat pe camerele de supraveghere de la magazine cum s-a apropiat de o mașină de poliție și i-a înțepat un cauciuc.
CULISELE STATULUI PARALEL. Acuzații GRAVE: RMN „la negru”, la Spitalul Pantelimon După dezvăluirile legate de morțile suspecte de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon, Ziarul Cetățeanul vine cu o nouă serie de informații-bombă. În aceeași unitate spitalicească s-ar fi făcut zeci, sau chiar sute de investigații RMN „la negru”, pe un aparat fără autorizație de funcționare, sub acoperirea unor așa-zise teste de calibrare gratuite, pe voluntari. Potrivit jurnaliștilor, mai mulți așa ziși „pacienți voluntari” au confirmat că au plătit pentru analize, pe care le-au folosit ulterior la medicii specialiști.
Un primar a fost găsit spânzurat într-o anexă a casei! Fiul acestuia a alertat autoritățile La data de 16 aprilie 2024, primarul din Vințu de Jos a fost găsit spânzurat într-o anexă a casei sale. Descoperirea a fost făcută de fiul său, care a sesizat imediat autoritățile, potrivit unor surse.
Studiu îngrijorător. Contrabanda cu țigarete, aproape de 10% din consumul total Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în luna martie 2024, până la 9,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,7% în ianuarie.
Prima reacție a ministrului Justiției după reactivarea dosarului Mineriadei: „Este vorba de infracțiuni contra umanității” Ministrul Justiției, Alina Gorghiu (PNL), a declarat marți, după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis cererile de urmărire penală în dosarul Mineriadei din 1990 care îi vizează pe fostul premier Petre Roman şi pe fostul viceprim-ministru Gelu-Voican Voiculescu, că are „un gust amar” legat de trenarea cercetărilor.
Doi polițiști din Maramureș au vrut să-și scape colegul prins cu radarul. Acum, toți trei sunt trimiși în judecată Doi polițiști din Maramureș au transformat celebrul proverb cu prietenul în „colegul la nevoie se cunoaște”. Au vrut să-și scape basma curată un coleg, prins cu radarul că a depășit cu mult viteza legală. Acum, toți trei sunt trimiși în judecată.
Percheziții în Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Proprietarii animalelor, sancționați de poliție Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini. ]n urma descinderilor au fost descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se lupta cu alte animale.
Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu Președintele Klaus Iohannis a aprobat, marți, cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Revoluției”, a transmis Administrația Prezidențială.
Pădurar, cercetat penal pentru mită. Bărbatul a încercat "să acopere" neregulile din ocolul păstorit cu produse din carne și țuică Un pădurar este cercetat penal pentru dare de mită după ce a fost prins în flagrant când îi oferea şefului Gărzii Forestiere Bistriţa-Năsăud mai multe produse din carne - pastramă, salam de vânat, cârnăciori, păstrăv proaspăt şi 5 litri de ţuică - pentru a nu-l sancţiona pentru neregulile găsite la un control silvic.
Bărbat, reținut de DNA după ce a fost prins în flagrant când primea mită 20.000 de euro pentru o "intervenție" în instanță într-un dosar cu greutate Un bărbat a fost reţinut de procurorii anticorupție pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant în timp de primea 20.000 de euro de la o persoană, susţinând că poate interveni la judecători de la Curtea de Apel Bucureşti pentru a obţine o pedeapsă cu suspendare sau achitarea într-un dosar de tentativă la omor.
Criminalul drogat Vlad Pascu rămâne în arest. Instanța i-a respins cererea de a fi cercetat în libertate După mai multe ore de deliberări, completul de judecată a respins ca neîntemeiată cererea avocaților lui Vlad Pascu privind punerea acestuia în arest la domiciliu. Sentința este definitivă.Tânărul are a provocat accidentul tragic din stațiunea 2 Mai, soldat cu doi morți, s-a prezentat marți în fața magistraților de la Tribunalul Constanță, după ce la ședințele anterioare a fost audiat prin sistem video.
Adrian Năstase, atac dur la Macovei, după pedeapsa ridicolă primită după ce a accidentat grav un motociclist Fostul premier Adrian Năstase intervine în scandalul Monicăi Macovei, după ce fostul ministru al Justiției a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare. Năstase o atacă dur pe acesta și are o reacție ironică la adresa fostului demnitar român, dar și față de pedeapsa pe care a primit-o.
Lovitură uriașă pentru turcul care a măcelărit-o pe Mirela. Solicitarea făcută de avocați îi poate aduce o condamnare mai aspră Răsturnare de situația în cazul omului de afaceri turc acuzat că a ucis și tranșat trupul unei femei. O solicitare de ultimă oră a avocaților familiei victimei poate schimba radical datele problemei, iar criminalul riscă să primească o pedeapsă mult mai dură. Atenție, descrieri cu un puternic impact emoțional.
Cine preia șefia celui mai temut clan interlop după moartea "nașului" Corduneanu? Decesul lui Costel Corduneanu, liderul clanului cu același nume din Iași, a dat naștere discuțiilor privind succesiunea la conducerea temutei grupări. Costel Corduneanu a fost implicat, de-a lungul anilor, de mai multe dosare legate de infracțiuni grave, cu violență.
Tupeu uriaș: Ionel Arsene spune că are depresie pentru a amâna extrădarea în România! Cum decurge procedura privind aducerea sa în țară Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că procedura de predare a fugarului Ionel Arsene, condamnat pentru trafic de influenţă, se apropie de final. Aceasta spune că Arsene a invocat, prin echipa de avocaţi, că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă este extrădat în România.
Un edil cu o noră perspicace. Cum a ajuns, într-un timp record, Monica Gutău șefa fondurilor UE din Vâlcea Nora primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a ajuns într-un timp record șefa fondurilor europene în Consiliul Județean Vâlcea. Rețeta succesului e simplă, scriu jurnaliștii din presa locală: slalom printre funcții bănoase și puțin ajutor din partea socrului.
O șoferiță demnă de „așa, nu!”. S-a urcat la volan cu permisul suspendat, a lovit un copil și a fugit de la locul accidentului O șoferiță din Târgu Jiu, cu permisul suspendat, a lovit un copil de 14 ani, în Timișoara. Femeia a fugit de la locul accidentului.
A murit Pavel Palcu, cel mai longeviv procuror din România. Magistratul avea 70 de ani Pavel Palcu, a decedat la vârsta de 70 de ani. De precizat e că în decembrie 2023 a suferit un atac vascular cerebral.
Ce INTERDICȚII au dispus magistrații în cazul lui Dumitru Buzatu, imediat după plasarea sa în arest la domiciliu Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii pentru fostul baron de Vaslui Dumitru Buzatu, odată cu decizia plasării acestuia în arest la domiciliu.
Fugarii condamnați nu vor mai avea nicio șansă. Decizie majoră luată de Senat. Urmează cea finală în Camera Deputaților Decizie majoră luată se Senat, care a adoptat propunerea venită de șa Guvern, ca fugarii condamnați să fie aduși acasă pe banii lor, nu ai statului român.
Instanța a decis: 20 de persoane, condamnate definitiv într-un dosar privind vaccinări fictive anti-Covid din pandemie. Pedepsele primite Douăzeci de persoane au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Piteşti pentru fapte de corupţie şi alte infracţiuni în legătură cu vaccinări fictive anti-Covid din pandemie, printre inculpaţi fiind şi un registrator de la un centru de vaccinare din Argeş care a fost condamnat la închisoare cu executare.
Medicul acuzat că folosea stimulatoare de la morţi trebuie sa plateasca o taxă de timbru de peste 70.000 de lei Medicul Dan Tesloianu, acuzat că folosea stimulatoare cardiace luate de la morți, a fost pus de către judecători să achite o taxă de timbru de peste 70.000 de lei.
Poliţist din Tulcea, condamnat la închisoare pentru corupție. Mita primită pentru a ajuta mai multe persoane să promove examenul auto Un poliţist din judeţul Tulcea a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, totul după ce ar fi pretins bani de la mai multe persoane. În schimb, acesta le-a promis oamenilor că îi va ajuta să promove examenul practic pentru permisul auto.
Dumitru Buzatu ar putea scapă de arest. Fostul baron, plasat în arest la domiciliu după ce a făcut o serie de denunțuri Fostul baron local Dumitru Buzatu ar putea scăpa de arestul în spatele gratiilor. Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea sa în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui. Decizia nu este însă definitivă.
Afaceristul turc care a tranșat o femeie și i-a aruncat rămășitele la marginea autostrăzii, dus la RECONSTITUIRE Continuă ancheta în cazul crimei din Dâmbovița! Omul de afaceri turc, cel care a recunoscut atrocitățile comise, a fost dus de anchetatorii la reconstituirea ultimele momente din viața Mirelei. Familia victimei, șocată de cele întâmplate, cer acum dreptate în cazul victimei. Atenție, urmează detalii cu puternic impact emoțional.