Profesor de la Politehnica București, prins în flagrant cu lua mită - Ce sumă solicitase Cristian Florian Dincă, profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti, a fost reţinut de procurorii anticorupţie după ce a fost prins în timp ce lua mită 6.000 de lei în legătură cu mai multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile derulate în cadrul unităţii de învăţământ.
Viceprimar român, extrădat în SUA pentru fraude informatice Viceprimarul din Vărădia, județul Caraș, Dorin Racu, a fost extrădat în Statele Unite. Autoritățile americane au venit și l-au preluat direct de pe aeroportul Otopeni. Acesta fusese arestat preventiv într-un dosar privind fraude informatice.
Prescripția îl scapă de închisoare pe fostul șef al Poliției Mizil. Era condamnat pentru favorizarea unor traficanți de minori Marius Rotaru, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea făptuitorului într-un dosar de trafic de minori, scapă de pedeapsă ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
Deces Mădălina Manole - cazul se redeschide. Profiler FBI: "Există dovezi" Mădălina Manole s-a stins din viață în urmă cu 13 ani. Cazul decesului artistei a fost îndelung dezbătut, iar, în cele din urmă, s-a stabilit că vedeta s-a sinucis, scrie mediafax.net.
Laura Codruţa Kovesi a „pus ochii” pe cei care ocolesc sancţiunile împotriva Rusiei Șefa Parchetului European a declarat că investigaţiile instituţiei pe care o conduce vor avea în vizor inclusiv persoanele care nu respectă sancţiunile europene împotriva Rusiei.
Emoții pentru Traian Băsescu. Parchetul Militar redeschide dosarul alegerilor din 2009 Secția Parchetelor Militare redeschide, după o plângere depusă de un ofițer de contrainformații militare, dosarul alegerilor din 2009. Atunci, Băsescu a fost „ajutat” să câștige în fața candidatului PSD, Mircea Geoană.
DNA a reținut 24 de ore un agent de la Poliția Economică pentru luare de mită și trafic de influență - 300.000 de euro DNA a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui agent de la Poliția Economică acuzat de luare de mită în valoare de 300.000 de euro.
Exclusiv Augustin Zegrean desființează raportul Băncii Mondiale pentru pensiile speciale: „Degeaba încearcă unii politicieni să ne convingă” Judecătorul constituțional Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale din România, a avertizat că pensiile speciale nu pot fi desființate pe baza recomandărilor de la Banca Mondială. Mai multe explicații a oferit în exclusivitate la Realitatea PLUS, în emisiunea de miercuri seară 100%, cu Laurențiu Botin.
Cine este Alina Albu, procurorul propus de Ministerul Justiției la șefia DIICOT Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus-o miercuri pe Alina Albu în funcția de Procuror-Șef al DIICOT, potrivit unui comunicat al ministerului.
Exclusiv Anca Alexandrescu anunță o nouă bombă jurnalistică. Un nou interviu cu Elena Udrea, din spatele gratiilor Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel", a anunțat că pregătește o nouă bombă de presă. După un prim interviu, în exclusivitate, cu fostul ministru Elena Udrea, realizat în spatele gratiilor, jurnalista a anunțat că va sta din nou față în față cu fosta mână dreaptă a lui Traian Băsescu, dar de această pentru o perioadă mai lungă de timp.
De ce a decis instanța menținerea în arest a doctorului Tesloianu: infecţiile sau decesul unor pacienţi ar putea avea legătură cu acțiunile inculpatului Judecătorul de drepturi și libertăți care a decis menținerea în arest a medicului Nicolae Dan Tesloianu de la spitalul Sf. Spiridon, din Iași, arată, în încheierea sentinței, că presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea faptei penale de abuz în serviciu imputată inculpatului există la acest moment al procesului şi rezultă din probele administrate, astfel cum au fost expuse de procuror.
Noi beneficii pentru angajații ANI - lista de sporuri Angajații din Agenția Națională de Integritate (ANI) ar urma să beneficieze de un nou spor, prin care leafa le este crescută cu 25%, potrivit unui proiect de lege aflat la un pas de adoptare de Camera Deputaților.
Peste 80 de percheziții în Bucureşti și 7 județe, într-un dosar privind traficul de migranţi Val de percheziţii domiciliare, marţi dimineaţă, în București și în judeţele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraş Severin, Alba, Olt și Dâmboviţa, într-un dosar penal în care sunt vizați cetățeni români și străini care s-au asociat în trei grupuri infracționale care adăposteau migranți în țara noastră, pe care îi transportau mai apoi în Europa Centrală sau de Vest prin trecerea ilegală a frontierei în schimbul unor sume importante de de bani. Peste 60 de persoane urmează a fi duse la audieri.
Frații Tate rămân în arest. Sexy locotenetele fraților au primit și ele prelungiri ale mandatelor Fraţii Tate rămân în arest preventiv, a decis, luni, Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia magistraţilor este definitivă. Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, să respingă ca nefondată contestaţia formulată de Andrew Tate împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti din 21 februarie.
În dosarul accidentului, ÎCCJ a stabilit că nu există legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru de Interne şi moartea poliţistului Gigină Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în Încheierea nr. 348 din 8 iunie 2018, în dosarul 1148/1/2018, că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, pe care a deţinut-o Gabriel Oprea, în 2015, şi accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa poliţistul motociclist.
Iohannis despre concursurile pentru şefii Parchetului General, DNA şi DIICOT: "Un pas important", procedurile pornind "de la zero" Concursurile pentru şefii Parchetului General, DNA şi DIICOT reprezintă "un pas important", procedurile în acest sens pornind "de la zero", a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis.
Ministerul Justiției, schimbări bombă la vârful Parchetelor-cheie ale României. Noi nume care vor investiga dosare grele O decizie absolut surprinzătoare vine de la Ministerul Justiției: Se vor schimba șefii DNA ai Parchetului General.
Anamaria Prodan intră la rupere în Dosarul Tate: Cine greșește trebuie să plătească, dar să existe dovezi. Circul mediatic, toxic pentru societate! Justiția NU se face la televizor Zi crucială pentru frații Tate. Milionarii britanici ar putea scăpa de măsura arestului preventiv. Judecătorii analizează contestația formulată de avocați și vor lua o decizie. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, Anamaria Prodan a atras atenția asupra pericolului tele-justiției. Legea, spune vicepreședintele Alianței Pentru Patrie (APP), trebuie făcută în sala de judecată, cu probe, și nu la televizor!
Procesul în cazul Raisa, AMÂNAT pe motiv că avocatul polițistului acuzat este răcit! Sfidare maximă la un an de la moartea copilei de 11 ani Amânare în dosarul Raisa. Poliţistul care a provocat accidentul din Sectorul 1, în urma căruia o fetiţă a murit şi o alta a fost rănită, în urmă cu un an, a reușit, luni, să obțină amânarea în instanță. Motivul este unul absolut revoltător. Mai exact, omul legii a afirmat că avocatul său este răcit, drept pentru care ședința de judecată .
Frații Tate încearcă din nou să scape de arestul preventiv. Ce plan au milionarii britanici Zi crucială pentru frații Tate. Milionarii britanici ar putea scăpa de măsura arestului preventiv. Judecătorii analizează contestația formulată de avocați și vor lua o decizie. Tot astăzi, se tranșează și situația locotenentelor grupării, Luana și Georgiana. Acestea află dacă vor pleca acasă.
Crimă oribilă în Brașov: O femeie a fost bătută cu sălbăticie - Incredibil ce au descoperit polițiștii O crimă teribilă s-a produs în Brașov duminică seară, anunță realitateadebrasov.net.
Pensiile speciale ale magistraților, în vizorul Băncii Mondiale - Ce se propune pentru eliminarea inechităților Banca Mondială are recomandări ferme pentru România în cazul pensiilor speciale. Potrivit unor surse, mesajul transmis este desființarea veniturilor speciale și să nu mai fie create altele noi. Despre pensiile magistraților, în raport se subliniază că sunt mult mai mari față de cele din sistemul general.
Membru MISA, arestat sub acuzația că ar fi violat o fată de 11 ani Un bărbat din Bucureşti, cunoscut drept membru al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) , a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat, în repetate rânduri, o fată de 11 ani din judeţul Vâlcea.
Caz INCREDIBIL, în Prahova. Un adolescent de 17 ani violat unui tânăr de 20 de ani Un adolescent de 17 ani a fost arestat preventiv pentru violarea unui tânăr de 20 de ani, informează, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Andrew TATE, plan diabolic de după gratii: Cum voia să manipuleze presa din România - Stenograme incendiare în cazul fraților milionari Stenograme incendiare din cazul fraților milionari TATE. Andrew Tate ar fi încercat să schimbe mărturiile victimelor pentru a reuși să manipuleze mass-media. Pusese la cale un plan diabolic pentru o adevărată răsturnare de situație în presa din România pe baza unor mărturii false ale victimelor, care ar fi recunoscut că au făcut declarații mincinoase.
Scandalul stimulatoarelor cardiace. Medicul Dan Tesloianu rămâne în arest preventiv Curtea de Apel Bucureşti a decis că medicul Dan Tesloianu, acuzat că preleva stimulatoare cardiace de la persoane decedate ,rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă.
Lovitură în dosarul REVOLUȚIEI - Decizie-șoc după 34 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 Dosarul Revoluției este tot mai departe de soluționare. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în urmă cu puțin timp printr-o sentință definitivă să trimită spre judecare la Curtea de Apel București dosarul Revoluției din decembrie 1989.
Cutremur instituțional la Târgu Jiu. Descinderi la sediul ISU Gorj, într-un dosar de luare de mită Descinderi ale organelor judiciare la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. Potrivit presei locale, ar fi vorba de o anchetă privind luare de mită, la un concurs pentru ocuparea a zeci de posturi vacante de soldat profesionist.
Tabăra elevilor, anulată pentru vacanța aleșilor! Primarul și directorul unei școli din Giurgiu, împreună cu alte 3 persoane, trimiși în judecată de DNA - anchetă uriașă Un caz revoltător vine din Giurgiu, acolo unde procurorii anticorupție au trimis în judecată mai multe persoane care s-au dus în vacanță pe banii statului. Directorul unei școli din comuna Vedea a anulat o tabără pentru 50 elevi și s-a dus el în vacanță cu alți reprezentanți ai primăriei. Prejudiciul se ridciă la aproximativ 60.000 de lei.
La un pas de catastrofă. 4 stâlpi de înaltă tensiune, doborâți de vânt pentru că hoții au tăiat bucăți de metal din ei - FOTO Caz șocant într-o localitate din județul Bacău. 4 stâlpi de înaltă tensiune au fost doborâţi de vânt după ce hoţii au furat de la bază acestora câteva bare de cornier. Din fericire, accidentul s-a produs în zona extravilană și nimeni nu a fost rănit.