Fostul deputat Octavian Goga și alte două persoane au fost arestate preventiv într-un dosar DNA privind fraudarea de fonduri europene de peste 8 milioane de lei. În 2018, Octavian Goga, pe atunci parlamentar, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis și refuzul de prelevare a probelor biologice.
Noul dosar vizează fapte tot din perioada în care Octavian Goga era parlamentar.
Potrivit procurorilor, începând din august 2018, inculpatul Goga Octavian împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla ar fi creat condiții artificiale pentru a accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.
„Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei”, susțin procurorii DNA.
Deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlament în anul 2016 pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Covasna, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD.
Mandatul de parlamentar al lui Goga a încetat în 15 octombrie 2019, însă după tergiversări. Cu o săptămână înainte, Octavian Goga fusese salvat de parlamentarii PSD, care au absentat masiv la votul de încetare a mandatului acestuia.
Comunicatul DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a inculpaților:
GOGA OCTAVIAN, la data faptei deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată,
Trei persoane fizice, dintre care două administratori ai unor societăți comerciale, pentru comiterea în forma autoratului și a complicității a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calitățile menționate mai sus, împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.
Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 30 martie 2023, judecătorii Tribunalului Mureș au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpați, respectiv Goga Octavian și alte două persoane fizice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.