Anunțul Corinei Corbu vine după ce unii condamnați din dosar, dar și colegii avocatului Robert Roșu – condamnat și el, au acuzat faptul că nu s-ar fi ținut cont de principiul repartizării aleatorii a dosarului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat pe 17 decembrie verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roșu – la 5 ani de închisoare. Lucian Mateescu a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare.
Completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost format din magistrații Florentina Dragomir (președinte), Ioana Ilie și Ionuț Matei. Sentințele sunt definitive și executorii, nu mai pot fi atacate.
Sâmbătă, 19 decembrie, după ce Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) i-a luat apărarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu de la casa de avocatură Țuca Zbârcea, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa și a calificat drept inacceptabilă ”represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultaţiile şi susţinerile făcute în calitate de reprezentant”, Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționase printr-un comunicat semnat tot de președinta Corina Corbu, în care aceasta cerea ca ”discursul public la adresa serviciului public al justiției ar trebui însă să se caracterizeze, dincolo de contextul emoțional, prin rigoare, echilibru și o minimă echidistanță din partea tuturor persoanelor implicate”.