Cei doi ar fi luat bani de la administratori unor firme pentru a nu le suspenda activitatea ca urmare a constatării unor nereguli.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 12 februarie, faţă de Bogdan Boiţă şi Costin Ştefăniţă Ciucă, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 5 - 11 februarie, Bogdan Boiţă şi Costin Ştefăniţă Ciucă, în calităţile menţionate, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceştia să nu dispună suspendarea activităţii societăţilor celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli.
"În contextul menţionat mai sus, sumele de 12.000 lei şi 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 5 - 10 februarie 2022, iar restul de 15.000 lei ar fi fost remis inculpaţilor Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă în data de 11 februarie, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", arată anchetatorii.