Potrivit DNA, reținerea lui Petre Neacșa are legătură cu dosarul în care este cercetat fostul director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, care este pus sub control judiciar pentru constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită.
Astfel, în ordonanța procurorilor se arată că, în contextul în care ARSVOM a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate, un număr de patru nave, trei de salvare și una de depoluare, în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), Petre Neacșa, în calitatea sa de director în Ministerul Transporturilor, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 de lei.
„Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective”, se arată în ordonanța procurorilor anticorupție din Constanța.
Petre Neacșa urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, vineri, 08 iulie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor şi un om de afaceri, pentru infracţiuni similare.