Studentul la Medicină se afla alături de fratele lui când s-a întâlnit cu persoana vătămată, de asemenea palestinian din Fîşia Gaza, care l-a un moment dat l-a privit în ochi în timpul conversaţiei.
Aceasta ar fi o mare jignire în tradiţia culturală a palestinianului, aşa că studentul a trecut de la ameninţări şi înjurături prin telefon la fapte, în septembrie 2020. A anunţat public că va da foc maşinii celui care l-a insultat privindu-l în ochi, s-a dus acasă la acesta, l-a provocat să coboare jos din apartament, după care s-a dus la benzinărie, a cumpărat combustibil şi s-a întors la blocul duşmanului său, unde i-a stropit maşina, un VolksWagen Golf, după care i-a dat foc, scrie Avedărul.
Incendiul a provocat o explozie şi o flacără puternică, care s-a extins şi la un Dodge Nitro aparţinând altui locatar. Apoi a dat foc maşinii prietenului victimei, iar de la aceasta focul s-a extins, de asemenea, la un alt vehicul.
Condamnat iniţial cu executare, studentul arab a scăpat până la urmă basma curată, avocatul său reuşind să-i convingă pe judecători că mai merită o şansă. S-a folosit taman de naţionalitatea şi obiceiurile arabe, pentru a convinge instanţa că tînărul poate să continue studiile la Iaşi pentru a ajunge medic.