În 2020, DIICOT a trimis în judecată 3.791 de inculpaţi (creştere de 9,41% faţă de 2019), dintre care 1.182 în arest preventiv, prin întocmirea a 1.883 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (creştere de 10%).
În dosarele instrumentate de procurorii DIICOT în anul 2020 au fost cercetate 16.901 de persoane, comparativ cu anul 2019, când au fost cercetate 16.933 persoane, ceea ce înseamnă o scădere cu 0,19%. Au fost trimiși în judecată 3.791 de inculpaţi (creştere de 9,41% faţă de 2019), dintre care 1.182 în stare de arest preventiv, prin întocmirea a 1.883 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (creştere de 10%).
Media dosarelor soluţionate de procuror cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei a crescut de la 8,64 cauze/procuror în 2019 la 9,91 cauze/procuror în 2020, reprezentând o creştere cu 14,70% în 2020.
Din numărul cauzelor soluţionate cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei în cursul anului trecut, ponderea cea mai mare au avut-o dosarele de trafic de droguri (67,92% - 1.279), urmată de cauzele având ca obiect criminalitatea informatică (14,18% - 267) şi de cauzele legate de traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (6,53% - 123).
În anul 2020, numărul cauzelor de soluţionat a fost de 26.726, din care 11.610 cauze nou înregistrate, faţă de 27.926 cauze în 2019, din care 13.039 cauze nou înregistrate. Se constată, astfel, în 2020, un minus de 1.200 cauze de soluţionat, în scădere cu 4,3%, şi un minus de 1.429 cauze nou înregistrate, în scădere cu 10,96% faţă de anul 2019.
Media dosarelor de soluţionat pe procuror a crescut de la 140,33 dosare/procuror în 2019 la 140,66 în 2020 (creştere cu 0,24%).
La sfârşitul anului 2020, la DIICOT erau înregistrate în evidenţa pasivă 1.273 de cauze, acelaşi număr ca la sfârşitul anului 2019.
Din numărul cauzelor de soluţionat, ponderea cea mai însemnată au avut-o cele referitoare la traficul şi consumul ilicit de droguri (63,68% - 17.019 cauze, din 26.726 cauze în total), urmat de dosarele pentru infracţiuni informatice (18,24% - 4.874 cauze) şi de cauzele legate de traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (5,92% - 1.583 cauze).
Mai puține dosare soluționate față de 2019
În cursul anului 2020, au fost soluţionate 12.285 de cauze, faţă de 12.810 în cursul anului 2019, respectiv un minus de 525 cauze, reprezentând o scădere cu 4,1%. Rezultă, astfel, că media dosarelor soluţionate de un procuror DIICOT a fost de 64,66 cauze în 2020, faţă de 64,7 cauze/procuror în 2019, reprezentând o scădere cu 0,06% faţă de 2019.
Dintre acestea, în 9.780 de cauze au fost adoptate soluţii pe fond, faţă de 10.207 cauze în anul 2019 (mai puţin cu 427 cauze, reprezentând o scădere cu 4,18%), iar 2.505 cauze au fost declinate sau reunite, faţă de 2.603 cauze declinate sau reunite în cursul anului 2019 (mai puţin cu 98 de cauze, ceea ce reprezintă o scădere cu 3,76% faţă de anul 2019).
Din numărul cauzelor soluţionate, ponderea cea mai însemnată au avut-o cauzele având ca obiect infracţiuni din sfera traficului de droguri (71,64% - 7.006 cauze, din 9.780 de cauze în total), urmată de cele având ca obiect infracţiunile informatice (13,65% - 1.335 dosare) şi de cauzele având ca obiect traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (5,83% - 570 cauze).
La cât se ridică prejudiciile din dosarele soluționate anul trecut
Procurorii DIICOT au calculat un prejudiciu total de peste un miliard de lei în dosarele soluţionate anul trecut, mai arată raportul de activitate.
Astfel, prejudiciul total cauzat prin infracţiunile din dosarele soluţionate de procurorii DIICOT în 2020 a fost de 1.074.153.825 lei şi 1.304.628 euro, faţă de 959.682.235 lei şi 15.122.325 euro în anul 2019.
Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asigurătorii în dosarele soluţionate prin trimitere în judecată în 2020 a fost de 132.740.256 lei, comparativ cu 191.549.932 lei în anul 2019.