Poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie - Sălaj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au constatat infracţiunea de dare de mită, săvârşită de un bărbat cercetat într-un dosar penal.
În cauză, şeful Postului de Poliţie Poiana Blenchii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj a sesizat faptul că o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârşirea unor infracţiuni privind regimul circulaţiei pe drumurile publice i-a promis, cu titlu de mită, suma de 8.000 de euro pentru soluţionarea favorabilă a dosarului.
Ca urmare a acţiunii de prindere în flagrant, procurorul a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere aprobată de către instanţă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.