BERBEC
O problemă de sănătate îți cam strică planurile de azi. În loc să te concentrezi la ce aveai de făcut, umbli prin farmacii sau ești consemnat la domiciliu, ceea ce devine frustrant pentru tine, în cazul în care aveai un program arhiîncărcat.
TAUR
Veștile care sosesc de departe au un rol pozitiv asupra ta, de parcă ai afla că s-au rezolvat mai multe probleme care te-au îngrijorat în ultima perioadă și pentru care ar fi trebuit să te deplasezi personal la fața locului.
GEMENI
Orice lucru minunat are la bază un sacrificiu și merită să faci și tu astfel de gesturi ca să poți duce mai departe ce ai început. Azi trăiești, la nivel personal, ceva din balada meșterului Manole pentru că sacrifici multe pentru visul tău cel mare.
RAC
Integrează-te în mediul care se deschide în fața ta pentru că te vei simți excelent printre acei oameni. Vei vedea cât de multe ai în comun cu ei, cât de ușoară e comunicarea, de parcă ați fi cu toții din aceeași familie.
LEU
Atitudinea pe care o ai pe parcursul acestei zile stă la baza rezultatelor excelente cu care vei fi răsplătit. Ca atare, luptă din răsputeri cu încercările celor din jur de a te întrista, de a te împovăra cu necazuri, de a te trage înapoi în mijlocul suferințelor care nici măcar nu-ți aparțin.
FECIOARĂ
Modul în care analizezi o situație arată cât de matur privești lucrurile. Reușești să vezi situația în care te afli din mai multe unghiuri și bine faci, pentru că numai așa vei putea înțelege perfect situația. Vezi și argumentele pro, și argumentele contra.
BALANȚĂ
Ai nevoie de mult studiu. Ca atare, propune-ți să descoperi acel domeniu care te va face să te simți împlinit. Ești pe drumul cel bun spre un apogeu personal, fie că e vorba de un proces de dezvoltare spirituală, fie că e un continuu studiu pentru a urca pe scara ierarhică.
SCORPION
Ți se pare mult prea greu un plan la care ai depus mari eforturi, dar simți că deja te depășește. Ar trebui să priveșți un pic înapoi, nu la ce faci azi și nici la ce ai făcut ieri, ci la felul cum ai pornit acest plan. Problema se află chiar la sursă.
SĂGETĂTOR
O binefăcătoare gură de aer proaspăt apare datorită unei sume de bani care intră azi în posesia ta. Parcă te mai liniștești și tu, scapi de un stres care te apasă și chiar ai curajul să faci planuri cu acei bani pentru că vin exact când aveai mai mare nevoie de ei.
CAPRICORN
Nu privi la cei din jur care nu-și văd capul de treburi și griji și-ți spun mereu cât sunt nefericiți. Tu nu ești așa, deci nu te raporta la necazurile lor, la stresul vieții lor cotidiene. Totul este bine în lumea ta și această atitudine deschisă, tonică, optimistă te va ajuta să treci peste toate cu succes.
VĂRSĂTOR
Ai impresia că toate belelele s-au adunat azi în calea ta și ai numai relații tensionate cu oricine. Problema nu pare să fie la tine, ci la cei din jurul tău, de parcă ai ghinionul de a atrage alături doar oameni nervoși, stresați, arțăgoși. În asemenea anturaj, nici nu se pune problema de spor și eficiență.
PEŞTI
Fii mai atent la cheltuieli, trece-ți în revistă bugetul ca să fii sigur că iei cele mai prudente decizii. Ești într-o pasă cam risipitoare și dai bani în stânga și-n dreapta mult prea ușor. Ai avea nevoie de un sfat experimentat de la o persoană mai chibzuită.