Armăsarii au redevenit mânji! FCSB a pierdut meciul amical disputat împotriva ultimei clasate din Liga 1 Gigi Becali se mândrea cu doar câteva în zile că a fost la baza sportivă a FCSB din Berceni, iar fotbaliștii săi arată o formă fizică de invidiat.
EXCLUSIV | Edi Iordănescu la Astra? Răspunsul categoric dat de formația din Giurgiu Edi Iordănescu (41 ani) și-a anunțat recent despărțirea de Gaz Metan, iar conducerea Astrei a reacționat la zvonurile privind numirea acestuia pe banca clubului din Giurgiu.
Adi Mutu îl sfătuiește pe Daniel Pancu să accepte funcția de președinte al Rapidului Adrian Mutu (41 de ani), selecționerul echipei naționale de tineret, este convins că funcția de președinte al Rapidului i se potrivește mănușă lui Daniel Pancu (42 de ani).
Amicalul Dinamo – Rapid, amânat! Probleme pentru giuleșteni. Când se va juca meciul Dinamo și Rapid ar fi trebuit să dispute astăzi, de la ora 17:00, un meci amical, primul după pauza de câteva luni provocată de pandemia de coronavirus, însă confruntarea a fost amânată.
Franța, COVID-19: Cluburile din primele două eșaloane vor repornirea campionatelor de fotbal Cluburile franceze din Ligue 1 şi Ligue 2 cer guvernului francez să găsească soluţii pentru repornirea fotbalului, informează L\"Equipe. Într-un comunicat comun, cele două mari sindicate ale cluburilor profesioniste (UCPF, Premiere Ligue) au cerut marţi guvernului să se mobilizeze pentru reluarea fotbalului în timpul verii, cerând "un plan de relansare" pentru acest sector şi sperând la "stadioane deschise" publicului la începutul sezonului viitor.
Doliu în lumea fotbalului românesc. A murit Gabi Fulga Fostul fotbalist roman Gabi Fulga a murit la varsta de 59 de ani.
EXCLUSIV | LPF vrea spectatori la meciurile din Liga 1! “Continuăm să facem demersuri” Liga 1 se va relua în weekendul 13-14 iunie, fără spectatori în tribune și cu respectarea unor măsuri speciale de distanțare și igienă.
Răzvan Marin, pe urmele lui Gică Hagi! La ce club de tradiție poate ajunge internaționalul român Răzvan Marin (24 ani) poate ajunge la un alt club vara aceasta, chiar dacă a anunțat că vrea să devină un jucător de bază la Ajax.
Șumudică nu vede cu ochi buni numirea lui Bergodi pe banca Craiovei! ”Îl respect, dar nu știu exact...” Marius Șumudică nu vede cu ochi buni numirea lui Cristiano Bergodi pe banca Universității Craiova.
Dorința expresă pe care și-a pus-o Ionuț Radu de ziua lui: “Să fiu cel mai bun din lume” Portarul a împlinit 23 de ani pe 28 mai și are ambiția să ajungă în vârful ierarhiei goalkeeperilor din întreaga lume.
Mutare perfectă pentru Ianis Hagi! “Va face saltul în Premier League!” Ianis Hagi a semnat pe trei sezoane cu Rangers, după ce scoțienii au decis să îl transfere definitiv de la Genk. Echipa antrenată de Steven Gerrard poate fi trambulina perfectă pentru mijlocașul român.
Testele COVID-19 efectuate în campionatul britanic de fotbal, rezultate negative Toate testele de depistare a infecţiei cu virusul corona efectuate în Premier League în ultima săptămâna au dat rezultate negative, scrie Reuters. \"\"Premier League poate confirma că toate testele efectuate joi şi vineri pe 1.130 de jucători şi membri ai staff-urilor tehnice au indicat rezultate negative\"\", a indicat forul britanic, citat de Agerpres.
Un fost mare dinamovist e îngrijorat: ”Mă afectează foarte tare ce se întâmplă!” Un fost mare dinamovist e îngrijorat de situația în care a ajuns fosta sa echipă.
VIDEO | Bucurie pe timp de pandemie! Cum au sărbătorit cei de la Salzburg câștigarea Cupei RB Salzburg a cucerit trofeul după un ultim act fără istoric, 5-0 în fața divizionarei secunde Austria Lustenau.
De ce n-a mai fost chemat Raț la națională! Cum și-a justificat Christoph Daum gestul: „Asta mi-a spus” Christoph Daum a stârnit o întreagă dezbatere în spațiul public, în 2016, în momentul în care a decis să renunțe la serviciile lui Răzvan Raț, după ce a fost numit pe banca echipei naționale a României.
Gigi Becali va trebui să mai aștepte! Anunțul care îi dă planurile peste cap: „Nimeni nu face asta” Gigi Becali speră ca odată cu reînceperea fotbalului în România să de o lovitură financiară prin vânzarea „perlelor” de la echipă.
Ianis Hagi, despre primul meci în tricoul lui Rangers: „Bine ai venit în Scoția” Ianis Hagi a avut parte de un debut de vis la Glasgow Rangers, acesta fiind și motivul pentru care Steven Gerrard a insistat pentru ca mijlocașul ofensiv să fie transferat definit la echipa din Scoția.
Pancu, anunț de ultimă oră despre negocierile cu Rapid! “Azi am primit contractul” Fostul antrenor al Rapidului, Daniel Pancu, a primit astăzi propunerea de contract pentru funcția de președinte al clubului. Pancu a precizat că mai sunt niște clauze de negociat, dar s-a declarat optimist în privința unui acord.
Liga Campionilor se poate juca într-o singură țară europeană! Propunerea UEFA UEFA ia în calcul posibilitatea finalizării actualei ediţii a Ligii Campionilor în Germania, pe fondul pandemiei de coronavirus. Forul european vrea să implementeze un sistem ‘Final Four’, similar celui din baschet sau handbal.
N-a mai rezistat și a răbufnit: ”S-a dat drumul să mergi la terasă, iar fotbaliștii stau în cantonament!” Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, a ieșit la atac din cauza faptului că fotbaliștii pot sta în cantonament până la reluarea Ligii 1.
EXCLUSIV | Un conducător din Liga 1 dă de pământ cu Burleanu: ”Cum să iei dreptul la muncă?” Răzvan Burleanu, președintele FRF, a fost pus la zid după anunțul potrivit căreia echipele din Liga 1 care au un jucător infectat cu COVID-19 ar urma să fie excluse din campionat.
OFICIAL | Date stabilite pentru reluarea Premier League şi Serie A Italia şi Anglia, două dintre ţările cele mai puternic afectate de pandemia de coronavirus, au stabilit când îşi vor relua sezoanele fotbalistice întrerupte în luna martie.
Dinamoviştii l-au cucerit pe Răzvan Lucescu! “Sunt un exemplu de devotament!” Răzvan Lucescu a vorbit despre motivele care l-au făcut să devină membru Elite al programului Doar Dinamo Bucureşti. Fostul antrenor al Rapidului a fost cucerit de iniţiativa fanilor dinamovişti.
Ianis Hagi, fericit după transfer: “În sfârşit, totul s-a terminat!” Ianis Hagi a oferit primele declaraţii după ce scoţienii de la Glasgow Rangers au anunţat transferul său definitiv de la Genk.
Va juca sau nu FCSB în Ghencea? ”Ar fi bine să se bucure cât mai multe echipe!” Gică Popescu, consilierul onorific al premierului României, a vorbit despre drepturile de folosință ale stadionului din Ghencea.
FOTO VIDEO | Cristiano Bergodi a condus primul antrenament la Craiova Antrenorul italian Cristiano Bergodi și-a cunoscut astăzi noii jucători de la Universitatea Craiova. Bergodi nu are mult timp la dispoziție, întrucât Liga 1 se va relua în weekendul 13-14 iunie.
UTA merge la TAS! Arădenii contestă regula înjumătățirii punctelor în play-off Pandemia de coronavirus a paralizat fotbalul românesc, iar FRF a decis să recurgă la o soluție aparte pentru a încheia acest sezon de Liga 2.
Probleme mari în Liga 1! “Jucătorii nu mai rezistă în cantonament! Vom contacta psihologi” LPF și FRF plănuiesc reluarea Ligii 1 în weekendul 13-14 iunie. Deocamdată, fotbaliștii sunt izolați în cantonamente și se antrenează în grupuri restrânse. Preşedintele AFAN, Emilian Hulubei, avertizează că starea psihică a jucătorilor este una critică, fiind necesară intervenția unor psihologi la echipe.
Motivul pentru care unii fani ai lui Dinamo nu îl regretă pe Dan Nistor: “Are problema asta” Fostul căpitan din Ștefan cel Mare i-a părăsit pe câini în această iarnă pentru a ajunge la U Craiova.
Probleme pentru un club din Liga 1! E în pericol să rămână și fără jucători și fără licență Hermannstadt are emoții în privința acordului pe care comisia FRF ar trebui să îl dea în perioada următoare.