Vestea momentului pentru Răzvan Lucescu! Românul negociază preluarea unei echipe din Serie A Fostul selecționer al României este liber de angajament în momentul de față după despărțirea de arabii de la Al Hilal!
Revoluție din temelii la FRF după decizia Curții de Apel de astăzi Se înmulțesc problemele pentru Federația Română de Fotbal după ultima decizie luată în instanță de Curtea de Apel.
Nu doar COVID-19 este periculos! Un cunoscut fotbalist a fost internat la spital pentru o cauză inedită Un fotbalist cu renume internațional a fost internat în spital din cauza unei infecții inedite.
DOLIU în fotbalul românesc! Un antrenor de primă divizie a decedat Veste tristă în fotbalul feminin românesc de Liga 1! Profesorul Ion Bărbăcioru, antrenor principal la clubul Fair Play București, a decedat în această dimineață. Conform Federației Române de Fotbal (FRF), acesta și-a dedicat o mare parte din viață fotbalului feminin, contribuind la dezvoltarea acestuia prin susținerea și implementarea programelor de fotbal feminin și investițiile la nivel de junioare.
Ilie Dumitrescu își ocrotește fiul acuzat pentru trafic de droguri Ilie Dumitrescu a reacționat după ce fiul său, Sică, a fost acuzat că vindea droguri.
Exclusiv Fost mare jucător, amintiri din copilărie: "Nu ajungeam să mă urc pe gard. Mă uitam printre zăbrele și vedeam ce jucători sunt acolo" A cucerit 3 titluri de campion, 5 Cupe și o Supercupă a României, la Dinamo. A jucat în aproape 260 de meciuri în tricoul alb-roșu.
Gigi Becali nu a ținut cont de dorința suporterilor! Ce mesaj i-a transmis lui Toni Petrea înaintea meciului cu CFR FCSB va juca în această seară contra celor de la CFR Cluj, de la ora 19:00, în Supercupa României!
CFR Cluj, lovit de COVID-19! Situația lui Burcă după cotul primit: ”Este transfigurat!” Edi Iordănescu are mari bătăi de cap înainte de Supercupa contra CSFB-ului.
Procesul în cazul morții lui Patrick Ekeng a fost reluat! Fostul fotbalist al lui Dinamo București s-a stins din viață pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa.
CFR Cluj, absență de ultim moment înainte de duelul cu FCSB! Pe cine nu se poate baza Edi Iordănescu CFR Cluj va juca mâine seară contra FCSB-ului în Supercupa României, duel programat de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești!
Gheorghe Mulțescu a demisionat de la Dinamo! Ce antrenor vine în “Groapă” să-i salveze pe alb-roșii Seară plină de evenimente la Dinamo.
Exclusiv Cum l-a pierdut CFR Cluj pe Dan Nistor: “Din clipa aceea Dan Petrescu nu l-a mai vrut” Dan Nistor (32 de ani) este unul dintre cei mai buni pasatori din Liga 1. Mijlocașul a jucat la CFR Cluj în 2018, dar a fost îndepărtat în urma unui scandal.
Ce au declarat Florentin Petre și Giani Kiriță înaintea meciului Astra-Dinamo, din semifinalele Cupei României: “Ar fi o gură de oxigen” Dinamo se află într-o situație delicată în Liga 1. Alb-roșii au intrat în play-out cu 14 puncte, de pe locul 14.
Gigi Becali poate să ia gratis la vară un fundaș de națională Gigi Becali poate să dea lovitura și să aducă gratis un tricolor pe care l-a dorit intens.
Edi Iordănescu îl atacă pe Gigi Becali: ”A început să ne arbitreze de la televizor” CSU Craiova și CFR Cluj au remizat, scor 0-0, în runda 30, ultima din sezonul regulat al Ligii 1.
Exclusiv Șansa lui Gică Popescu de a ajunge șeful FRF: "Actuala conducere nu putea câștiga în fața lui!" Fostul mare internațional român era văzut drept principalul favorit la câștigarea alegerilor FRF din anul 2014, dar a fost arestat chiar în ziua votului!
Aurel Țicleanu a prefațat duelul Craiova - CFR Cluj: "Cu toate acestea mă aștept la un meci de calitate" Fotul mare jucător Aurel Țicleanu (62 de ani) a prefațat derby-ul etapei a 30-a din Liga 1, CS Universitatea Craiova - CFR Cluj.
COVID-19 face ravagii în lotul celor de la CFR Cluj! Cine va lipsi din șocul cu Craiova CFR Cluj și Universitatea Craiova se vor duela în ultima rundă din sezonul regulat al Ligii 1.
Gigi Becali, atac grav la adresa arbitrajului după Sepsi - FCSB 1-1 FCSB și Sepsi au remizat 1-1 în etapa cu numărul 30, ultima din sezonul regulat din Liga 1.
O veste tragică pentru un mare atacant din ultimul deceniu din Liga 1 Un fost golgheter din Liga 1 a primit în cursul zilei de azi o veste ce îl va urmări toată viața.
Victor Pițurcă nu îl condamnă pe Mirel Rădoi pentru rezultatele de la naționala României Victor Pițurcă a vorbit despre perioada lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a naționalei României.
Takayuki Seto, Alexandru Ioniţă și Kehinde Fatai au fost suspendaţi de Agenția Națională Anti-Doping Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a luat decizia în cazul celor trei jucători de la Astra, acuzați de dopaj.
Cel mai bine cotat român vine din Italia! Valorează 20 de milioane de euro România are în sfârșit un jucător care are o valoare demnă de marile campionate din Europa. De această dată vine din Italia.
Gigi Becali a dat verdictul în ceea ce-l privește pe Marius Marin, căpitanul României U21 FCSB este lider în Liga 1, dar Gigi Becali pergătește încă de acum campania de transferuri.
Alexandru Maxim a marcat două goluri împotriva campioanei en-titre a Turciei Internaționalul român Alexandru Maxim a marcat ambele goluri ale echipei Gaziantep, în meciul contra campioanei en-titre a Turciei, Istanbul Basaksehir.
Fost internațional român, mesaj pentru "tricolori": “Pentru echipa naţională trebuie să mori pe teren!“ Reprezentativa de fotbal a României ocupă locul patru în Grupa J din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, după primele trei meciuri.
UEFA l-ar putea suspenda pe Octavian Șovre după ce i-a cerut un autograf unui fotbalist Arbitrul Octavian Șovre a intrat din nou în atenția presei străine.
Exclusiv Un fost rival nu le dă nicio șansă dinamoviștilor: "Nici nu ai ce să cumperi de acolo!" Formația din Ștefan cel Mare traversează acum una dintre cele mai grele perioade din istorie, iar echipa are emoții serioase în privința rămânerii în Liga 1!
Exclusiv Fost mare internațional român, avertisment pentru rapidiști: "Nu poți promova în prima ligă doar datorită numelui" Rapid s-a calificat in-extremis în play-off-ul de promovare în Liga 1, iar în prima etapă a play-off-ului alb-vișiniii a învins-o cu 1-0, pe Csikszereda, în deplasare, în prima etapă a play-off-ului Ligii 2.
Angajat al unui şef de la FRF este acuzat că a abuzat sexual trei fetiţe și le-a șantajat cu poze compromițătoare Unul dintre angajații unei persoane din conducerea Federației Române de Fotbal este acuzat că a abuzat sexual trei fetiţe.