Sare pe rană! Atacantul care l-a refuzat pe Gigi Becali: „Nu-mi pare rău că n-am mers acolo” Jucătorul care a spus pas ofertei lui Gigi Becali nu regretă decizia luată.
Exclusiv Giani Kiriță, despre cooptarea lui Iuliu Mureșan la Dinamo: "Asta trebuie să facă. E simplă treaba" Dinamo traversează o perioadă tulbure, iar la nivelul conducerii au loc schimbări.
Ce mișcare urmează să facă Dușan Uhrin! Planurile de viitor conturate pentru antrenorul ceh Dușan Uhrin a plecat din România pentru a rezolva anumite probleme medicale.
Un nou atac la adresa lui Răzvan Burleanu: „Și așa o să stea 30 de ani” Președintele FRF a fost supus unor noi acuze din partea oamenilor din fotbalul românesc.
DOLIU în lumea fotbalului: un jucător de legendă a murit. Avea doar 66 de ani - anunțul clubului a șocat o țară întreagă Fostul fotbalist paraguayan Jorge Dos Santos, care a jucat la FC Sevilla şi Cadiz, între altele, în anii '70 şi 80', a decedat la vârsta de 66 de ani, la Sevilla.
CFR a anunțat plecarea unui titular! Jucătorul intrase în dizgrația lui Șumudică Tehnicianul român în vârstă de 50 de ani este gata să impresioneze încă din primul an al mandatului său de la CFR, însă se pare că pune mare accent pe disciplină!
FOTO | A fost ales echipamentul de joc al României U23 pentru JO! Cum arată design-ul Reprezentativa U23 a României și-a prezentat echipamentul pe care îl va îmbrăca la Tokyo.
Cum poate ajunge România să se compare la nivel fotbalistic cu Danemarca Romania nu a putut juca la EURO 2020, pentru că nu s-a calificat, deşi a avut două şanse pe care le-a ratat.
De ce a plecat Duşan Uhrin de la Dinamo în Cehia, de fapt Dinamo trece prin timpuri grele, după ce clubul a intrat pentru a doua oară în insolvenţă.
Exclusiv Un reputat antrenor român, dezamăgit: „Sunt forțat să plec din țara mea” Unul dintre cei mai la modă antrenori autohtoni a oferit declarații despre diferențele dintre România și străinătate.
Olimpicii lui Rădoi, ultimele pregătiri înainte de Tokyo! Două meciuri amicale pentru tricolori Jocurile Olimpice din acest an se vor desfășura în perioada 23 iulie – 8 august!
S-au pus în vânzare biletele la Supercupa României! Câți fani vor putea asista pe Arena Națională CFR Cluj și CSU Craiova se vor înfrunta în data de 10 iulie, pe Arena Națională, de la ora 20:00!
Gică Hagi nu va mai fi singur! Cine i se alătură proiectului de la Farul Constanța Gică Hagi a revenit după un an de absență în fotbal, de această dată în fruntea clubului Farul Constanța.
Gigi Becali nu vrea să mai audă de transferuri la FCSB Gigi Becali, finanţatorul celor de la FCSB, are de gând să o oprească în viitorul sezon al Ligii 1 pe CFR Cluj, campioana ultimelor 4 sezoane.
Miodrag Belodedici, dezamăgit că Steaua nu poate promova în Liga I: "Eu cred că sunt pregătiți de primul eșalon" Miodrag Belodedici (57 de ani), fost internațional român și jucător al Stelei, a vorbit despre echipa promovată în Liga a 2-a.
OFICIAL | Lionel Messi, pus pe liber de Barcelona! Joan Laporta, despre situația căpitanului argentinian Fotbalistul Lionel Messi și-a încheiat contractul cu actuala sa echipă de club, FC Barcelona.
Cine sunt sportivii care vor purta drapelul României la Jocurile Olimpice Jocurile Olimpice sunt programate în perioada 23 iulie – 8 august, la Tokyo, după ce au fost amânate un an.
Lovitură de proporții! Reghecampf, în discuții cu Gigi Becali despre o revenire la FCSB Tehnicianul român este liber de angajament în momentul de față după despățirea de arabii de la Al Ahli Jeddah!
E oficial! A fost stabilit programul primei runde din Liga 1! Anunțul dat de LPF Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat data și ora meciurilor din prima etapă a Ligii 1.
Steaua a pus biletele în vânzare pentru inaugurarea noii arene din Ghencea Steaua Bucureşti a promovat în Liga a 2-a din România, după ce a petrecut câteva sezoane bune în Ligile a 3-a şi a 4-a.
Dragoş Grigore, cerut de suporteri la Dinamo Dragoş Grigore se află în acest moment în negocieri cu mai multe echipe după ce a rămas liber de contract.
Președintele FCSB, Valeriu Argăseală, implicat într-un grav accident rutier: o victimă Preşedintele FCSB, Valeriu Argăseală, a fost implicat, marți seara, într-un accident rutier, în Bucureşti. Patru mașini s-au lovit puternic, iar o şoferiţă a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Aceasta acuza dureri în piept.
Se cer întăriri la Rapid! Câţi jucători sunt necesari Rapid Bucureşti se pregăteşte pentru startul noului sezon de Liga 1, acolo unde a revenit după şase sezoane.
Insolvenţa ar putea să o ducă pe Dinamo la dispariţie Dinamo a cerut intrarea în insolvenţă, după ce a mai fost o dată în această situaţie pe vremea lui Ionuţ Negoiţă.
Exclusiv Reacția lui Belodedici, după ce instanța a împărțit palmaresul Stelei: "Suntem campioni mondiali la conflicte interne" Miodrag Belodedici (56 de ani) a reacționat, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă, după ce instanța a împărțit palmaresul Stelei.
Războiul CSA-FCSB, pentru palmares, continuă. Gigi Becali: "Acum toate se reglează. Încep tac-tac-tac-tac" Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a oferit o nouă reacție după ce instanța a împărțit palmaresul Stelei.
Mesajul transmis de Kylian Mbappe, după ce a ratat la loviturile de partajare, iar Franța a fost eliminată de la EURO 2020 Mijlocaşul Kylian Mbappe (22 de ani) trăiește unul dintre cele mai dificile momente din cariera sa de fotbalist.
Zdenek Ondrasek, prezentat de FCSB. Ce a declarat atacantul FCSB l-a prezentat luni pe Zdeněk Ondrášek, fost jucător al echipei FC Viktoria Plzeň.
MTS anunţă că stadioanele se vor putea umple până la refuz din nou Ministerul Tineretului şi Sportului a făcut anunţul pe care îl aşteptau toţi suporterii şi pasionaţii de sporturi.
Scandal incredibil la EURO 2020! Ce i s-a întâmplat unui jucător EURO 2020 nu are parte de cele mai frumoase evenimente, iar asta o spun participanţii la turneu.