„Ne mişcăm destul de activ în ceea ce priveşte un alt punct al formulei de pace ucraineană - securitatea alimentară. Ne folosim de fiecare zi pentru ca lumea să vadă şi să simtă că stabilitatea globală este posibilă doar împreună cu Ucraina”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul pe care îl transmite către ucraineni la sfârşitul fiecărei zile.
Vineri a intrat în portul Odesa deja cel de-al treilea vas din cadrul iniţiativei „Cereale din Ucraina”, care va transporta 25.000 de tone de grâu în Somalia în scopuri umanitare. O a doua navă, care în prezent este încărcată în portul Ciornomorsk, va avea ca destinaţie Etiopia, cu 30.000 de tone de grâu la bord, în timp ce prima navă din cadrul acestui program se îndreaptă deja tot spre Etiopia.
„Până la sfârşitul primăverii, vom trimite aproximativ 60 de nave cu astfel de încărcături umanitare”, a anunţat Zelenski. „Aceasta salvează literalmente milioane de oameni de la foamete. Şi sunt recunoscător tuturor partenerilor noştri care s-au alăturat iniţiativei ucrainene”, a spus preşedintele ucrainean.