"Am făcut un pas uriaş" pentru a veni în ajutorul americanilor, a spus, de la Casa Albă, şeful statului, care a făcut din acest plan masiv de susţinere una din promisiunile sale de campanie.
"Planul ne pune pe drumul spre înfrângerea virusului", a afirmat preşedintele american.
De asemenea, Biden şi-a exprimat speranţa într-o adoptare rapidă a proiectului de lege în Camera Reprezentanţilor, pentru a putea să îl promulge.
După ore de dezbateri, negocieri frenetice şi o sesiune de vot maraton asupra a numeroase amendamente, Senatul SUA a aprobat în cele din urmă sâmbătă planul de 1.900 de miliarde de dolari dorit de preşedintele Joe Biden pentru a relansa cea mai mare economie a lumii, afectată de pandemia de coronavirus.
Proiectul a fost adoptat datorită exclusiv voturilor senatorilor democraţi - 50 la 49. Unul din cei 50 de senatori republicani a lipsit de la vot.
Textul de lege va ajunge săptămâna viitoare în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii, majoritari, ar trebui să îl aprobe rapid pentru ca Biden să îl poată promulga până la 14 martie, înainte de prevăzuta suspendare a plăţilor alocaţiilor de şomaj.
Planul de relansare prevede în special cecuri de 1.400 de dolari pentru milioane de americani, precum şi ajutoare de 350 de miliarde de dolari pentru state şi colectivităţile locale.
Proiectul cuprinde de asemenea miliarde de dolari pentru a lupta împotriva pandemiei, dintre care 49 de miliarde pentru depistare şi cercetare, la care se adaugă 14 miliarde pentru distribuirea vaccinului.