"Noi nu livrăm (armament sau echipament militar), chiar dacă au fost încheiate contracte în trecut. Aş fi aşteptat acelaşi lucru şi din partea Franţei şi Angliei", a declarat el pentru postul public ARD.
"Nu este o soluţie rezonabilă", a subliniat liderul social-democrat, referindu-se la livrarea prevăzută de către Franţa a unor nave de război de tip Mistral către Moscova.
"Într-o asemenea situaţie mi s-ar părea potrivit ca solidaritatea europeană să permită ca aceste întreprinderi (care urmează să livreze armament sau echipament) să nu dea faliment", a continuat Gabriel, evocând posibilitatea unor "compensaţii financiare europene" pentru producătorii de armament vizaţi.
Premierul britanic David Cameron a îndemnat Uniunea Europeană (UE) să interzică vânzările de armament către Rusia - acuzată că-i echipează şi formează pe separatiştii proruşi din Ucraina - şi a afirmat că Marea Britanie a oprit deja acest tip de exporturi.
Însă, potrivit unui raport parlamentar publicat săptămâna trecută, Marea Britanie continuă să exporte armament şi echipament militar în Rusia.
Franţa urmează să livreze Rusiei două nave de război de tip Mistral, în baza unui contract semnat în trecut, în valoare de 1,2 miliarde de euro. Acest contract a fost însă suspendat după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.