Grupul Ştiinţific Consultativ pentru Urgenţe (SAGE) al guvernului de la Londra consideră aproape sigur că sute de mii de persoane în Regatul Unit se infectează zilnic cu această variantă şi nu sunt cuprinse în statistici, fie pentru că nu sunt testate, fie sunt testate dar nu cu teste PCR sau nu este efectuată secvenţierea genomului, Regatul Unit fiind totuşi una dintre ţările care desfăşoară cea mai intensă activitate de secvenţiere.
Numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19 şi confirmaţi cu varianta Omicron în urma secvenţierii era joi în Regatul Unit de 85, acest număr reprezentând conform SAGE doar aproximativ o zecime din cel real. Până vineri au decedat 12 pacienţi infectaţi cu această variantă.
Potrivit aceluiaşi grup consultativ, în lipsa unei înăspriri a restricţiilor antiepidemice indicatorii de modelare arată un vârf de cel puţin 3.000 de internări zilnice în Anglia. „Nu putem aştepta ca spitalizările să treacă prin tavan înainte de a face ceva, pentru că atunci va fi prea târziu”, a declarat la postul Sky News profesorul David Spiegelhalter, membru al SAGE.