De la începutul războiului din Ucraina, UE a pus pe lista neagră aproximativ 700 de persoane legate de Kremlin sau acuzate că au susţinut invazia, pe care Moscova o numeşte "operaţiune specială". Cu toate acestea, acest lucru nu a dus întotdeauna la o îngheţare rapidă a activelor, pe fondul obstacolelor juridice şi, uneori, al lipsei de voinţă politică.
Noile măsuri vor afecta alte peste 200 de persoane, majoritatea din regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, dar şi oameni de afaceri de top, politicieni şi militari apropiaţi de Kremlin.
Alte 18 entităţi au fost, de asemenea, afectate de îngheţarea activelor, inclusiv patru bănci, cum ar fi VTB, şi firme militare, aproape dublând numărul de companii vizate de sancţiuni de la începutul războiului.
Herman Gref, şeful Sberbank, a fost adăugat pe lista neagră a UE, potrivit documentului, o mişcare importantă din punct de vedere simbolic. Până în prezent, UE s-a abţinut să sancţioneze banca, care joacă un rol-cheie în plăţile pentru energie.
Fiicele lui Putin, Ekaterina Tihonova şi Maria Voronţova, au fost, de asemenea, sancţionate acum pentru că au beneficiat de pe urma guvernului rus, se arată în document.
Putin fusese deja sancţionat într-o primă rundă de măsuri restrictive, deşi nu este clar câte active, dacă există, deţin el şi familia sa în UE.
Oligarhii bogaţi folosesc de obicei persoane de faţadă sau companii fantomă şi trusturi anonime pentru a-şi proteja bunurile, ceea ce face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, identificarea lor de către anchetatori, în special în jurisdicţiile cu norme laxe privind beneficiarii reali ai companiilor.
Directorul executiv al companiei petroliere Surgutneftegas, Vladimir Bogdanov, fondatorul gigantului din aluminiu Rusal, Oleg Deripaska, miliardarul Boris Rotenberg, principalul acţionar al celui mai mare miner de aur din Rusia, Polius Said Kerimov, şi şeful platformei ruseşti de comerţ electronic Ozon, Aleksander Şulghin, au fost, de asemenea, sancţionaţi.
Noile liste fac parte din cel de-al cincilea pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, care include o interdicţie asupra importurilor de cărbune şi restricţii de intrare în UE pentru navele şi camioanele ruseşti.