Femeia, în vârstă de 46 de ani, înota duminică seară împreună cu o prietenă, în mare, în apropierea plajei Thornton, în Parcul Național Daintree din Australia.
"M-a prins un crocodil", a mai spucat să spună ea, înainte de a fi trasă de braț, în adânc, de uriașa reptilă.
Prietena ei a încercat să o țină la suprafață, dar eforturile au fost în zadar.
Supraviețuitoarea a anunțat autoritățile, care au demarat o operațiune de căutare. Victima nu a fost găsită, deocamdată, iar oficialii se tem că aceasta ar putea fi moartă.
Un parlamentar australian a subliniat că cele două femei se aflau într-un parc național, populat de un mare număr de crocodili, și unde existau numeroase avertismente cu privire la existența reptilelor. El a respins orice eventuală acuzație la adresa autorităților și a felului în care acestea manageriază problema crocodililor.
"Această tragedie putea fi evitată. Există numeroase panouri de avertizare aici. Nu poți face legi împotriva prostiei omenești", a spus Warren Entsch.